Scălîmbăieli lingvistice

Nu sînt specialist în lingvistică. Dar îmi iubesc nespus Limba pe care o vorbesc, fiindcă știu că ea, Limba, este ceea ce înseamnă aerul pentru viață, Limba mă recomandă ca om, ea este, în fond, Cartea mea de vizită. Vreau să vă spun că sînt foarte mîndru de Limba mea maternă și de aceea mă întristez adînc atunci cînd simt că e asaltată de tot felul de gunoaie, de „modernisme” care nu fac altceva decît să-i aducă mari prejudicii. Mai ales în ultimii ani – nu spun eu primul aceasta – se încearcă cu o obstinație demnă de o cauză mai bună alterarea Limbii cu cuvinte „la modă” sau aduse din alte limbi, mai ales din Engleză.
Iată cuvîntul „locație”. E folosit peste tot – în presa scrisă și, mai ales, la Televiziune, dar și în comunicarea verbală dintre persoane. Cu mai mulți ani în urmă, cuvîntul „locație” se folosea, mai cu seamă, la CFR, exprimînd chiriile ce se percepeau pentru staționarea vagoanelor pe linii. Acum el se folosește în intenția de a se indica „locul”. Nu știu de ce nu se folosește, așa cum s-a folosit mereu, cuvîntul „loc”. în schimb, noul cuvînt, „locație”, te umple de iritare fiind utilizat chiar și acolo unde nu-i e… locul. Am auzit un tînăr îndrăgostit propunîndu-i iubitei ca și „mîine seară să ne întîlnim în locația unde ne-am întîlnit acum”. „Locația” era o bancă din parcul central al orașului. Sau, închipuiți-vă cum ar suna povestirea aceea despre care ați învățat la școală: „Locația unde nu se întîmplă nimic”!
Ei, dar să las acest cuvînt care, cum spuneam, nu-mi place deloc, și să mai aduc în discuție unul: „procesează”. De la verbul „a procesa”. Mă întîlnesc, zilele trecute, cu un amic, mult mai tînăr, pe care, de regulă, îl vedeam numai cu soția. Ne salutăm și-l întreb: „ce mai face doamna?”. Imi răspunde: „A rămas acasă. Procesează ceva…”. Era dimineață și m-am gîndit că lucrează la calculator sau mai știu eu unde, adică acolo unde „merge” cuvîntul respectiv. „Nu, domnule, zîmbește amicul. Am avut musafiri aseară și a rămas să spele vasele, că a rămas o chiuvetă plină cu tot felul de farfurii, furculițe, tigăi”. Cum îl priveam, în continuare, nedumerit, adăugă: „Ei, am folosit și eu cuvîntul procesează, să fiu la modă…”.
Nu, nu mă opresc aici cu exemplele. Poate n-ați aflat, dar Ana, o cunoștință, despărțită legal de fostul soț, trăiește, acum, „în leasing” cu un tip de la cefereu. Adică, în concubinaj, cum se mai spunea pe la noi, dar acum e mai frumos „leasing”-ul. Iar de la amicul Gigel înțeleg că merge să-și plătească factura pentru televiziunea prin cablu, atunci cînd îmi spune „televijîn of cheibăl” – am scris nu cum se scrie.
Da, știu că Limba e un organism viu, că e în continuă dezvoltare, că, vrînd-nevrînd, împrumutăm cuvinte din alte limbi, cum e și „leasing”, dar cu sensul său. Introducerea în vocabularul de zi cu zi a unor cuvinte care nu-s chiar potrivite înseamnă tot atîtea atentate la Limba noastră, care-i atît de expresivă, de adîncă și de dulce!… (Eugen VERMAN)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!