CET Bacău nu își pune, cel puțin deocamdată, problema opririi furnizării căldurii în cele peste 30.000 de proprietari de apartamente pe care le deservește. Potrivit lui Vasile Drăgușanu, directorul de la CET Bacău, societatea nu poate opri furnizarea agentului termic pentru încălzire din cauză că sistemul nu face față. „în acest moment, nu se îndeplinesc condițiile pentru a opri furnizarea căldurii. Ca să putem opri, trebuie să fie cel puțin trei zile, în timpul nopții, 10 grade Celsius. Noi nu ne grăbim să oprim, pentru că prognozele anunță răcirea vremii în intervalul 6-7 aprilie. Și este mult mai greu și costisitor să repornim apoi instalațiile de producere a agentului termic”, a spus managerul de la CET. O altă condiție obligatorie pentru ca firma să treacă la oprirea furnizării ar fi ca asociațiile de proprietari să ceară acest lucru. Directorul Drăgușanu spune, însă, că pînă zilele trecute nu a fost cazul unor cereri prin care să se oprească agentul termic. „Trebuie să ținem cont de faptul că la sistemul nostru sînt racordate și școli sau grădinițe pe care nu le putem lăsa fără căldură”. Una dintre măsurile luate de furnizorul de căldură a fost de a trece la scăderea temperaturii agentului termic, în așa fel încît oamenii să nu fie nevoiți să stea cu geamurile deschise. în cazul apartamentelor de la centralele de cartier, căldura nu mai încălzește caloriferele decît șase ore pe noapte, în timp ce la apartamentele din sistemul de termoficare, parametri au fost diminuați.
De partea cealaltă, reprezentanții asociațiilor de proprietari din oraș spun că au cerut oprirea căldurii, dar au fost refuzați de reprezentanții CET. „Nu vor să oprească furnizarea căldurii, pentru că e vorba de salariile lor. Dacă închid instalațiile, nu mai au ce lucra. Dar avantajul acum este că fiecare bloc în parte își poate restricționa consumul, închizînd gigacalorimetrele de la intrarea în scara blocului”, a precizat Ioan Pruteanu, de la Asociația 102 din Bacău.
în timp ce în Bacău directorul de la CET susține că nu se îndeplinesc deocamdată condițiile pentru a opri căldura, în Onești, furnizorul de căldură a oprit, de ieri, alimentarea cu agent termic a apartamentelor din oraș. „Nu ne mai permitem să furnizăm căldură la prețul vechi, pentru că de astăzi se scumpește și gazul. Ca să livrăm, în continuare, căldură la vechiul preț aprobat de ANRE, ar însemna să funcționăm în pierdere. Și nu ne permitem, pentru că Autoritatea nu ne majorează nouă tarifele de producție a gigacaloriei decît dacă majorarea prețului la materie primă este mai mare de cinci la sută. Așa că, de astăzi, vom da numai apă caldă”, spune Marcel Iordache, directorul de la Termon Onești. în orașul de pe malul Trotușului mai sînt racordate la sistemul centralizat circa 8.800 de apartamente.
Divergențele pe marginea opririi căldurii au loc în fiecare primăvară. Numai că, în acest an, spre deosebire de anii trecuți, locatarii pot ignora direcția impusă de CET, închizînd gigacalorimetrele de la scara blocului. Ceea ce mulți au și făcut, sătui de facturile imense la întreținere. (Costinela BREAHNĂ)temul centralizat circa 8.800 de apartamente.
Discuțiile divergente pe marginea opririi
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.