Personalul aflat de serviciu sîmbătă noaptea, precum și clienții din barul Cico din satul Dumbrava, comuna Berești Bistrița, au avut parte de un spectacol gratuit. Protagonistul show-ului a fost Mihai Sochichin, de 22 de ani, din localitate. Aflat sub influența alcoolului, tînărul a început să facă scandal, după care a spart cu piciorul toate geamurile barului și a distrus mai multe bunuri din local. Polițiștii sosiți la fața locului au reușit, cu chiu, cu vai, să-l liniștească pe scandalagiu, după care l-au condus la sediu, unde i-au întocmit dosar penal pentru ultraj contra bunelor moravuri, tulburarea liniștii publice și distrugere. Pe lîngă faptul că va răspunde penal pentru faptele sale, Sochichin va trebui să achite și contravaloarea stricăciunilor provocate. (Fl. C.)
Lasă un răspuns