Scandal între un inginer și o firmă din Bacău

Administrator

Un inginer băcăuan acuză conducerea societății TQM Group că s-a folosit de serviciile sale fără a încheia vreun contract de muncă și că apoi l-a dat afară fără motiv. El deține mai multe adeverințe primite de la firme unde a efectuat instruiri pe protecția muncii în numele TQM. Cu toate acestea, numele lui nu apare în documentele societății cu care se află în conflict, aspect confirmat și de inspectorii de muncă, iar conducerea TQM spune că omul a fost doar supus unor testări pentru încadrarea în muncă și că lucrurile ar putea fi tranșate în fața judecătorilor.
P.I. povestește că s-a angajat la societatea în cauză în aprilie, anul curent, în urma unui anunț văzut în ziar. „în iulie, am cerut șefilor o adeverință de salariat, ca să iau un credit. întîi mi-au spus că nu se poate, că se tem să mai dea asemenea acte după ce au avut niște probleme cu angajații, apoi m-au tot dus cu vorba. La începutul lui august, m-au chemat într-o dimineață, sub pretextul că-mi vor face adeverința. în loc de asta, m-au acuzat că am adus prejudicii firmei bînd în timpul programului și m-au dat afară”, a declarat el. Mergînd la Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM), bărbatul a aflat că numele său nu apărea în baza de date printre salariații TQM. Mai mult, după cum arată un control efectuat de această instituție la societatea cu pricina, el nu figurează în nici unul dintre documentele prezentate inspectorilor de conducerea firmei. „Administratorul TQM Daniela Contea a declarat în scris că-l cunoaște pe P.I. de la un interviu, dar nu a fost angajat și nu a lucrat la TQM. Potrivit legii, litigiile de muncă se soluționează în instanță”, a precizat inspectorul-șef Haralambie Irimescu. întrebat despre toate acestea, Lucian Popa, celălalt administrator de la TQM, a explicat că „omul nu a fost salariat la noi, ci doar supus unor testări în vederea angajării, probe pe care nu le-a trecut. Problema asta a apărut din cauza unui conflict mai vechi pe care-l avem cu anumite persoane de la ITM, care ne-au creat dificultăți din cauza activității pe care o desfășurăm. Dacă nu se poate altfel, vom tranșa lucrurile în instanță”.
Cu toate acestea, P.I. deține unele adeverințe care indică că ar fi fost într-adevăr salariatul TQM. „Potrivit legii, el nu putea presta servicii în numele societății decît în calitate de salariat al acesteia”, a mai spus șeful inspectorilor de muncă. „în baza contractului încheiat între TQM și firma dumneavoastră, domnul P.I. a efectuat instructajul pe linie de protecția muncii și situații de urgență la angajare, la locul de muncă și periodic, începînd cu 11 aprilie 2006 și pînă în prezent, august 2006”, afirmă actele emise în luna septembrie de mai mulți agenți economici, printre care Daco Grup, Cybernet Auto Center, Barleta sau Industria Confezioni Abbigliamento. „Foștii mei șefi au încercat să mă oprească să mai iau astfel de adeverințe și m-au amenințat”, s-a mai plîns P.I., adăugînd că n-ar fi singura persoană de la TQM care a avut viață rea din cauza șefilor.
în căutare de confirmări privind autenticitatea acelor adeverințe, am contactat cîteva dintre unitățile emitente. „Da, P.I. a făcut la noi instructaje, alături de alți angajați ai TQM. La un moment dat, conducerea TQM mi-a cerut să nu dau adeverințe, însă la mine în unitate procedez cum cred eu”, a declarat directorul de la Industria Confezioni Abbigliamento, Paulina Curteanu. „Am dat într-adevăr lui P.I. acea adeverință”, a întărit și Liviu Babiuc, șef service la Cybernet Auto Center. Chestiunea adeverințelor nu a fost comentată de TQM. (Alin LEANCĂ)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.