Un an de școală furat din viața unui copil
• de mai bine de un an, un băiețel din Cucova frecventează cursurile școlii din localitate fără ca numele său să apară în vreun catalog n nici în semestrul doi al anului trecut, nici în primul semetru de anul acesta, băiatului nu i-a fost pusă nici o notă n mutat, anul trecut, de la Școala Specială la școala din sat, băiatul s-a trezit lăsat repetent doar pentru că nici unul dintre dascăli nu s-a priceput cum să îi încheie formele legale de transfer n conducerea ISJ a demarat o anchetă în acest caz
Situația școlară a unui băiețel din localitatea Cucova, comuna Valea Seacă, este neclară de mai bine de un an. Deși frecventează cursurile școlii din localitate, numele băiețelului este trecut în creion în catalog, iar în dreptul său nu se află nici o notă. Toată încurcătura a început iarna trecută, cînd Vasilică Moisă, acum în vîrstă de 12 ani, a venit în vacanță de Crăciun acasă, iar la început de ianuarie, cînd a trebuit să se întoarcă la cursuri, băiatul le-a spus părinților că el nu se mai duce cu nici un chip la școala aceea. „A început să plîngă, s-a pus de-a curmezișul ușii și ne-a zis că el înapoi la Bacău nu se mai duce nici mort”, povestește Gheorghe Roman, tatăl băiatului. Vasilică Moisă era atunci elev în clasa a III-a la Școala Specială din Bacău. încă de pe cînd era mic, părinții său, Gheorghe Roman și Liliana Moisă, au considerat că nu au cu ce să îl crească, așa că l-au dat spre îngrijire la stat. A fost internat atunci în Centrul de Plasament nr. 2 din Bacău. Mai tîrziu, asistenții de aici aveau să descopere că băiatul ar avea nevoie de un alt gen de îngrijiri din partea educatorilor, motiv pentru care a fost înscris la Școala Specială. în timpul anului școlar stătea la cămin, iar în vacanțe venea acasă, la Cucova, pentru a sta, măcar pentru o vreme, și alături de părinți. Iarna trecută, însă, băiatul nu a mai vrut cu nici un chip să se întoarcă la școala din Bacău. Era, de-acum, în clasa a IV-a, iar de curînd fusese mutat de la Centrul de Plasament nr. 2, la Centrul de Plasament nr. 1. Părinții cred că acesta ar putea fi unul din motivele pentru care băiatul nu a mai vrut să se întoarcă la școală. „Nu știu ce o fi fost cu el, de nu i-a mai plăcut acolo. Poate că nu s-a obișnuit cu locul sau nu s-a împăcat cu noii colegi”, încearcă să explice acum tatăl băiatului.
înscris la școală fără să fie trecut în catalog
Anul trecut, în ianuarie, dacă au văzut că nu-i chip să-l vadă pe băiat plecat de acasă, părinții s-au dus și l-au înscris, tot în clasa a IV-a, la școala din sat. înscris este un fel de a spune, pentru că, în realitate, formele legale de transfer nu au fost făcute nici pînă în ziua de astăzi. Trezită cu un copil nou în clasă, despre care nu știa mare lucru, învățătoarea de atunci a lui Vasilică nu l-a trecut în catalog. Nimeni nu știe acum să explice de ce, vreme de un semestru întreg, copilul e ca și inexistent, deși el a venit la școală aproape în fiecare zi. Maria Popa, noua învățătoare a băiatului, spune că și-a reluat activitatea în urmă cu aproximativ o lună. „Cînd am venit din concediu, am descoperit că Vasilică nu apare nicăieri. L-am trecut în creion în catalog pentru că nu am știut dacă are, sau nu, forme legale de transfer. âl ascult la ore și îi trec notele într-un caiet. Am văzut că e un copil cu probleme mai speciale și m-am ocupat mai mult de el. Sînt numai cîteva săptămîni de cînd lucrez cu el ceva mai intens și deja a făcut progrese. Cred că dacă s-ar fi ocupat cineva tot așa de el și anul trecut, copilul ar fi putut să treacă în clasa a V-a. Nu merita să rămînă repetent”, spune Maria Popa.
Conducerea școlii dă din colț în colț
Nici învățătoarea Mihaela Zaharia, coordonatorul școlii din Cucova, nu are o explicație mai clară legată de situația școlară a copilului. „Nu i-am putut face formele de transfer pentru că nu avea situația școlară pe ultimii trei ani adusă de la Bacău. Nu știm ce să facem cu el. I-am spus de o grămadă de ori tatălui copilului să o aducă și nu a făcut-o. Am înțeles că fără ștampila școlii la care a învățat mai înainte nu i se poate face transferul la noi”, a încercat să explice Mihaela Zaharia. Dacă în cancelaria școlii din Cucova situația acestui copil părea mai mult decît încurcată, un ceas mai tîrziu, lucrurile aveau să se limpezească brusc. Chiar dacă în urmă cu un ceas spunea că se grăbește și că trebuie să ajungă urgent undeva, Mihaela Zaharia și-a făcut timp, cum-necum, și a venit după noi la școala coordonatoare din Valea Seacă, acolo unde intenționam să cerem mai multe lămuriri de la directorul coordonator Florica Trandafirescu. Din biroul directorului Florescu, situația băiatului părea acum cît se poate de clară. „Eu, personal, am cerut situația școlară a băiatului pe ultimii trei ani de la Școala Specială. M-am dus chiar eu, ieri, și am luat-o, iar mîine băiatul urmează să fie trecut în catalog”, curgeau acum explicațiile coordonatorului de la școala Cucova.
Actele nu s-au dat fiindcă nimeni nu le-a cerut
Ziua următoare, însă, Cerasela Gavrilă, de la Școala Specială, avea să ne declare că nimeni din Cucova nu a cerut vreodată de aici situație școlară a elevului Vasilică Moisă. „De obicei, colaborăm, în cazuri de acest gen, atît cu părinții, cît și cu conducerile școlilor în care foștii noștri elevi sînt transferați. Anul trecut, în semestrul doi, băiatul are înregistrate în catalog mai multe absențe, iar la sfîrșitul anului școlar băiatul a fost înregistrat ca transferat la școala din Cucova. Dacă erau probleme cu acest copil, trebuia ca cineva să ne contacteze pe noi. Puteam trimite și prin fax, dacă era nevoie, situația școlară a copilului. Chiar dacă la școala din Cucova nu aveau fax, puteam trimite actele respective la școala coordonatoare din comună sau chiar la primărie, dacă nu exista o altă soluție”, ne-a explicat Cerasela Gavrilă. Ceea ce este, însă, și mai interesant este că băiatul apare și acum înregistrat ca intern la Centrul de Plasament nr. 1, deși de mai bine de un an stă împreună cu părinții săi la Cucova. Inspectorul școlar general Radu Ababei a calificat ceea ce se întîmplă la școala Cucova ca fiind un fapt incalificabil. „Abia am încheiat un control la școala din Valea Seacă, dar se pare că nu a fost suficient. Voi dispune reluarea unei noi anchete”, a adăugat Radu Ababei. (Elena SOLOMON)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.