Fostul presedinte al Societatii de Investitii Financiare (SIF) Moldova Bacau, Alexandru Matei, i-a actionat in judecata pe cinci dintre colegii sai din Consiliul de Administratie al societatii si cere nulitatea absoluta a deciziei acestui organ de conducere, prin care era acuzat de un prejudiciu creat prin modul in care ar fi instrainat active din patrimoniul SIF Moldova, sub pretul pietei, si pe care le-a achizitionat el insusi. Cei cinci administratori chemati la bara sint Claudiu Doros (vicepresedinte), Iosefina Morosan, Emilian Badica, Dumitru Bontas si Costel Ceocea (presedinte). Acuzatiile au aparut in urma unui control intern cerut de un actionar si de unii dintre administratorii societatii cu privire la vinzarea de spatii comerciale din proprietatea acesteia.
Asa cum aratam, deja, intr-un articol anterior, principalele concluzii rezultate in urma controlului conduc la ideea ca Alexandru Matei si-a aprobat cumpararea unui spatiu comercial al societatii si a instrainat active ale acesteia catre o companie la care avea interese. Controlul intern a mai constatat si un conflict de interese in cazul vinzarii unui spatiu comercial detinut de societatea Gastrocom Iasi, la care SIF Moldova detine pachetul majoritar de actiuni) catre LEES COM Iasi, in noiembrie 2004. Administratorii in exercitiu si cei care au facut parte din mandatele anterioare ale Consiliului de Administratie (CA) al SIF Moldova (Costel Ceocea, Claudiu Doros, Dumitru Bontas si Iosefina Morosan) si-au afirmat, fata de aceasta situatie, pozitia de desolidarizare, exprimata in sedintele CA, odata cu luarea la cunostinta a informarilor auditului intern. Sesizarile asupra situatiei au fost facute in Adunarea Generala din aprilie 2010 si in sedinta de CA din 17 martie 2010.
Conducerea SIF Moldova a facut cunoscut pietei de capital ca luni, 22 august, a primit solicitari de la persoane fizice si juridice care au calitatea de actionari ai societatii, prin care se doreste includerea pe ordinea de zi a primei Adunari Generale Ordinare a Actionarilor a unui punct care sa puna in discutie oportunitatea mentinerii calitatii de administrator a lui Alexandru Matei. „Toate propunerile – se arata in comunicatul semnat de presedintele Costel Ceocea – vor fi verificate daca indeplinesc toate conditiile cerute de Actul Constitutiv al societatii si impuse de legislatia aplicabila in materie, iar Consiliul de Administratie va lua hotarari in consecinta.”
Asupra cazului s-a pronuntat si Asociatia Investitorilor pe Piata de Capital, care solicita „identificarea , in cel mai scurt timp, a prejudiciului creat”, recuperarea sumelor in discutie si solicitarea unei opinii a Comisiei natinale a Valorilor Mobiliare cu privire la oportunitatea mentionerii lui Alkexandru Matei in CA. Solicitari similare au mai facu si SAI Certinvest, Aviva Pensii Private si Aviva Asigurari de Viata.
Conducerea SIF Moldova a solicitat Comisiei Nationale al Valorilor Mobiliare (CNVM) „sprijin pentru identificarea cu corectitudine a tuturor obligatiilor institutionale care ii revin in raporturile viitoare cu institutiile pietei de capital si actionariatul SIF Moldova” cu privire la acest caz. CNVM a raspuns ambiguu, sugerind ca SIF Moldova trebuie sa ia singura decizia.
Alexandru Matei a fost presedinte al SIF Moldova in perioada 1997 – 2005, dar, in diferite perioade a ocupat si fotoliile de vicepresedinte si de administrator.
Ce se va intimpla mai departe in acest caz? „Fie CA convoaca adunarea generala sau adauga pe ordinea de zi a viitoarei adunari generale un punct privind masurile care se impun, fie actionarii SIF vor cere acest lucru, fie CNVM va reanaliza daca sunt intrunite conditiile pentru mentinerea autorizatiei dlui Matei ca administrator” – a declarat presedintele SIF Moldova pentru Money.ro.
FOTO: Fostul sediu al SIF II Moldova, marul discordiei.
ion a zis
de-abia de acum incolo vom vedea ca se va face dreptate….da’ dividendele noastre cind le vedem ?? ca am asteptat privatizarea inca de pe vremea FPP-ului si acu…unde sint profiturile uriase promise ?? io tot mai sper…