Schimb de neechivalente…

Administrator

Prima mea întîlnire cu fostul fotbalist al Sport-Clubului, Gabi Fulga, m-a pus, ca să zic așa, în încurcătură. Am cerut o „apă plată”, iar el, dîndu-mi bidonul de cinci litri, a ținut să facă observația: „apa, băută fără vin, produce rugină…”. O aluzie isteață la vinul – în sorturi diferite și foarte cunoscute, pe care ar fi putut să mi-l pună la dispoziție, bineînțeles, contra cost. Adică vin de Cotnari, Galbenă de Odobești, Muscat Otonel etc. Atunci l-am privit mai atent pe „negustor” – un bărbat nu prea înalt, suplu, trăsături fine, față inteligentă. Observînd că îl privesc, a ținut să-l cunosc, dar într-un fel propriu lui: „Sunt convins că mă știți… Imposibil să nu mă cunoașteți. Sunt Fulga, am jucat fotbal la Sport Club, am fost extremă stînga…”. Aici am fost pus în încurcătură, fiindcă de ani buni nu mai merg la fotbal, de pe timpul cînd jucau Catargiu și Dembrovschi și celelalte stele ale fotbalului băcăuan. Cum Gabi Fulga a jucat de prin ’85 pînă prin ’92, am recunoscut, cinstit, că n-am auzit de el și chiar am trăit un sentiment de jenă că nu l-am cunoscut din vremea cînd juca fotbal. Și, cum sînt convins că-s printre puținii care nu-l știam, mi-am recunoscut „lipsa” și, de atunci, la două-trei zile merg la magazinul său din „coasta” pieții centrale a Bacăului, de unde cumpăr nelipsita „apă plată Bucovina” (în paranteză fie spus, și apa asta se scumpește mereu, acum a ajuns la 3,80 lei bidonul de cinci litri – și, cînd e el „de serviciu” îl mai țin de vorbă preț de cîteva minute. Așa mi-a spus, într-o zi, cum s-a apucat de… comerț, adică „din întîmplare”. După ce a plecat de la echipa băcăuană, a mai jucat fotbal la „Ceahlăul” Piatra Neamț, a mai fost și antrenor la o echipă pentru ca, în cele din urmă, să înceapă această afacere. „Aveam ceva bani și am participat la o licitație prin care mi-am construit acest mic magazin pe care l-am deschis prin 2002. Nu spun că-mi merge rău, dar e tare greu, n-ai timp nici de somn, e o muncă stresantă, dar profitabilă”. Cert e că în acest magazin – spun „magazin” știind că termenul e destul de pretențios în cazul acesta – într-un spațiu de „chioșc” găsești de toate. De aceea, mai ales în zilele de tîrg sau de sărbătoare, aici se oprește multă lume. Dar – din cîte am înțeles de la domnul Fulga – cea mai mare bucurie înseamnă, pentru familia sa, cei doi copii. Băiatul, absolvent a două facultăți – de Finanțe și de Brocheraj – și-a deschis două magazine tot aici, în Bacău, iar fata – elevă într-una din clasele terminale ale unui colegiu din oraș, e hotărîtă să urmeze exemplul fratelui ei mai mare. Și uite așa am cunoscut un fost fotbalist. Un bărbat serios, ambițios, cu mult bun simț, care dintr-o „întîmplare” a dat fotbalul pe comerț. (Eugen VERMAN)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.