Schimbarea la față

„Pămîntul este-al celor șmecheri”?!

Intrigat și El, la vremea Lui, de modul în care unii contemporani promovau pe „îngustele cărări ale vieții”, compatriotul nostru de purure memorie MIHAI EMINESCU făcea aluzie la noțiunea de protecție, mijlocire prin care oricînd un „bou” – cum zicea fabulistul – poate accede, „de soartă ajutat”, în „post mare” spre mirarea firească a încă nevinovaților „viței”! Ce atîta minte, ce ierarhie a meritului și muncii, „pământul este-al celor șmecheri, al descurcăreților, deștepții și idealiștii plece unde vor” (citat apocrif din noua… Internațională!)… Pe scara lumii, cînd vine vorba de onoruri ori alte semne de prețuire, te-or întrece nătărăii chiar de-ai fi cu stea în frunte (așa grăit-a același EMINESCU). Foarte purtată și uzitată în anii dinainte de „evenimente”, moda relațiilor, a pilelor, a protecției, a suportului politic, a șpăgilor grase pare că se practică mai abitir astăzi, cînd în loc de-un singur partid unic avem mai multe… partide unice! Acuma, că-l cocoțăm în funcție pe cîte unul, cum-necum, mai șpăgos, mai pilos, că-i dăm un cuțit în labe cu care să taie cum îl taie pe el capul, n-ar fi mare crimă, dar… aici e marele „dar”… după ce tontonelul a ajuns mare mahăr și începe a da în gropi din tîmpenie în tîmpenie și a-și face mendrele, pas de-l mai mișcă din fotoliu, că, vezi bine, „promovarea”, „ungerea” a fost țapăn bătută în cuie (cu „politica de cadre” a ciocoilor de lume nouă nu te joci!). Condiția ca un boulean să promoveze în „post mare” (directoraș – plin, adjunct, inspectoraș, în fine, un șefuleț acolo, de unde se pot trage și suge picușuri) e ca să facă temenele cucuzeilor politici ajunși la guvernare, pasămite prin scrutinul urnelor, calitate în care „aleșii” (și ăștia cu „istoria” lor demnă de pubelele neantului!), la rîndul lor, își aleg, își desemnează mai bine zis, lingăii, servitorii, „văcsuitorii de ciubote” (cum i-ar boteza Creangă), întrucît marele ciolan trebuie fărîmițat în oscioare mai mici pentru îndestularea cățeilor care au hămăit în „campanie”, e obiceiul pămîntului, asta nu de azi-de ieri, ce mai, nimeriții la putere își fac „echipa”, e de înțeles. Dar… aici e bubița! Dacă promovatul, unsul într-o funcție de oarece importanță, este un boulean sadea (chiar cu studii superioare!) și nu un om întreg la minte, ei bine, bouleanul tot boulean rămîne pe toată durata „mandatului”! Peste alți patru ani, cînd bobii urnelor vin și hotărăsc ei cum știu ei (care „ei”?!) și ajung la putere, să admitem, alte creaturi, iar boulenii vechi sînt înlocuiți cu bouleni noi, încetul cu încetul praful și pulberea se alege din nădejdile și dorințele de mai bine ale oamenilor-oameni! Și, ca o ghilotină, cade întrebarea: pînă cînd domeniile de extremă specializare și potențial intelectual (școala, știința, artele), în fond întreaga structură instituțională a unei societăți ce se dorește performantă, vor fi la cheremul unor sfertodocți șpăgoși, bișnițari de lucruri sfinte, lăcuste ocupînd punctele de comandă ale mecanismelor sociale, ale organismului social pe care îl jefuiesc fără milă în disprețul mulțimii semenilor de bună credință?! Cine să răspundă la această întrebare?! Reluînd o formulare inspirată a președintelui Traian Băsescu, cred că pentru această întrebare va trebui să ne întoarcem la poporul român spre a primi o dată pentru totdeauna răspunsul cuvenit! Dar… cine-i poporul român? – aceasta-i o altă gravă, obsedantă întrebare! (Calistrat COSTIN)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!