Schimbarea la față

Pentru un… „partid al oamenilor normali”!

La nu mulți ani (patru-cinci) după evenimentele din decembrie ’89, trecînd peste vreo două „electorale” și asistînd la ciudățeniile, unele dureroase, ale unei democrații românești ce demult era „originală”, mai în glumă, mai în serios i-am propus unui distins concetățean destul de bine cotat la „bursa voturilor” din urbea noastră, să punem bazele unui partid al oamenilor normali! „Dom’le, ideea e chiar interesantă!” – m-a întîmpinat cu un anume surîs domnul în chestiune, după care, consumîndu-și entuziasmul: „da, dar… nu merge, nu pică bine, nu face o bună impresie, adică, să admitem, îi adunăm noi pe toți normalii într-o formațiune, și ăialalții, din celelalte partide, va veni că sînt anormali… nu, nu, sună ca… dracu’, cu toate că, repet, cred că ar merita încercat, numai că…”, și am rămas ca-n gară… Amicul respectiv (cam „bănos” de felul lui, agonisise, strînsese, om de „lume nouă”, în fine!) a urmat, ca mulți alți „post-revoluționari” un „traseu”, ideologic și doctrinar, de „colo-colo”, cînd în opoziție, cînd la guvernare, român imparțial, ce mai! Cît despre subsemnatul, visător la normalitate, el s-a pomenit mereu „între linii”, nepracticînd propriu-zis viciul politicii, legănîndu-se în barca iluzorie a culturii și artei, dar neîncetînd a-și da cu părerea, a aplauda ba pe unii, ba pe alții atunci cînd domniile lor păreau puși pe fapte bune, doar-doar s-o nimeri să prindem trenul normalității! Grea misie… în fond, ce înseamnă a fi și a trăi normal?! „Normal” ar fi ceva, cineva așa cum trebuie să fie, potrivit cu starea firească, obișnuit, sănătos (fizic și psihic), conform cu un sistem de norme unanim agreat; normal, socot, e un om de bună cuviință, de bună credință, logic, de bun simț, normal e să nu furi, să-ți iubești aproapele, și alte asemenea… porunci! Că dacă o luăm pe aia cu „cîte bordeie atîtea obiceie”, n-o să reușim nici la Sfîntul-Așteaptă să dăm o definiție acceptată de fiecare și de toți participanții la „bîlciul deșertăciunilor mondiale!” Mi-amintesc… Era prin anii ’91-’92, veacul trecut, într-o excursie în Țara Sfântă (locul unde s-a plămădit Isusul) și cinam cu grupul într-un restaurant din Ierusalim; dintr-o dată s-a iscat ca o rumoare la cîteva mese mai încolo, veselie mare, nuntă, petrecere, îl întreb pe ospătar care-i treaba, și-mi spune „nu vă faceți probleme, uite, ăla, din partea aia, e președintele Israelului, a venit să-i felicite pe miri, c-a fost coleg de școală cu soacra mică”, la care valahul, abia ieșit de sub protocoalele epocii de aur, bîlbîie o replică penibilă: „cum, frate, fără gărzi de corp, fără pază, fără poliție, fără clacsoane, fără, fără…”?!; chelnerul se uită lung la mine, mai-mai că nu pricepea ce era în căpățîna mea: „dragă domnule, președintele țării e și el un om, unul nu mai mulți… îi place să trăiască normal, să se bucure de viață, să se miște liber, să petreacă alături de cei care l-au ales în fruntea statului, nu-i e frică de oameni…”, și, într-o pornire… „suicidară”, mă ridic de pe scaun, o iau tiptil printre mese cu paharul în mînă, mă strecor prin mulțimea nuntașilor, m-apropiu de președinte, dăm noroc, îi urez „lehaim” („pentru viață”), îi spun cine sunt, îmi spune și el cine-i… o clipă am crezut că visez, dumnezeule, întîlnisem niște oameni normali!… De aceea, văzînd deunăzi imagini cu președintele Traian Băsescu pe litoralul nostru, unde omul se dusese să-și petreacă timpul său liber, cu prietenii și familia, la el acasă, în stilul său direct, deschis, de a spune lucrurilor pe nume (chiar dacă „limbi rele” îl mai cîrcotășesc în fel și chip, că-i om și el!) mi-am zis: „dom’le, om fi început și noi românii să învățăm a trăi normal, și unora nu le vine a crede”! Sătul de toate cîte s-au perindat în țara asta a noastră („eternă” și „fascinantă” cum o fi…) voi continua să cred că un partid al oamenilor normali n-ar fi de prisos într-o lumne ce și-a cam ieșit din țîțîni, iar pe președintele Traian Băsescu mă gîndesc să-l legitimizez între fondatori… (Calistrat COSTIN)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!