Schimbarea la față

Alte „maniere” (apucături) lumești…

„Povestea vorbelor” (începută de noi nu de mult în „ZIARUL de BACĂU”), ne descoperă felurite metehne pitite în miezul zicerilor noastre românești, semn că graiul unui neam e oglinda sufletului și caracterului său, a bunelor și „nebunelor” (relelor) pe care timpul, așa de trecător, le scoate la iveală din ființa aidoma efemeră a „vorbitorilor”! Adăstăm în continuare la litera „b”, năzuind a mai desluși cîte ceva din „manierele”, apucăturile ori metehnele semenilor.
Așadar…
BALTĂ (se înmulțește numărul celor care „dau cu bîta-n baltă” prin „adunări naționale”, deh, parlamente, pe la „palate” pe la „televizie”, prin jurnale, pe oriunde, din dorința de a trece drept isteți (ah, „chipul lor isteț de oaie creață”!, cum zicea cel de al treilea mare român…); ar trebui să știe aceste”bîte” că un prostovan dacă stă cuminte în banca lui poate fi luat drept un muritor foarte onorabil; și mai există o specialitate mioritică: „lăsatul baltă”… românașii, nu toți desigur, au talentul de a face planuri mărețe și de a le lăsa baltă nitam-nisam (și ne mai mirăm de ce siliștea ne e plină de gropi ori alte asemenea „găuri negre”)! BR+NZĂ (de „brînza bună în burduf de cîine” s-a povestiti grămadă de istorii; cînd îs prea multe „javre” (cu burdufurile de rigoare) și prea puțină brînză (că oile autohtone merg la export în fabulosul Orient, și nu numai), biata suflare valahă o pune de mămăligă și „brînzoșii” de compatrioți consumă pe săturate răbdări prăjite… deh, frate-frate da’ brînza-i pe bani, mai ales că de-o vreme-ncoace cîinoșii de ciobănași s-au spurcat la valuta forte…)! BALAMUC („casă de nebuni, ospiciu; gălăgie mare, dezordine” – așa scrie la dicționarul „casei noastre”… vorba, cică, vine de la prietenii arabi și înseamnă: „fără creier, fără minte”; mda, „grădina lui Dumnezeu” e curat balamuc…)! BELI („a beli” – verb extrem de românesc împrumutat din slava veche… românașul nostru, simplul cetățean – ce credeați! – este belit ori jupuit de orînduirea sa de democrație populară, originală cît cuprinde, în fel și chip: dări, impozite, amenzi, scumpiri de prețuri una-alta, plăți, „accize”, biruri peste biruri, „contribuții”, dăjdii ș.a.m.d., încît
năpăstuitului de dijmuit nu-i rămîne decît să belească și el ochii (sau ce i-o veni la îndemînă…) crucindu-se la cîte i se pot întîmpla)! BĂTAIE (cuvînt doldora de înțelesuri, fie și pentru aceea că „bătaia e ruptă din rai” – ziceau moșii și strămoșii; nu știu ce vor fi ascuns în cimilitura asta ghiujii de ei, dar pe mine unul, prunc fiind, m-a snopit un zdrahon în bătaie de-am crezut c-am dat de dracu’…; cu „bătaia de joc” – îndeletnicirea unor bătăuși din „protipendadă”… – e altceva: „bătaia” asta chiar e ruptă din rai, raiul lor, al zbirilor nației, care rai e iadul nostru, al contribuabililor, bătuții de soartă; o nostimadă; „bătuții în cap” nu prea au… „bătăi de cap”, e-hei, tot bieții de bipezi „cu cap”, numiții „călcați pe bătături” se dau cu capul de toți pereții ca să iasă la liman…)! BINE (complicată vocabulă; tot omul vrea, în viețișoara lui, s-o ducă bine, dar…; unora li se urăște cu binele și dau binelui cu piciorul – ăștia-s mai rari, dar totuși sînt; s-au dus vremurile cînd ne mai vorbeam de bine unii pe alții, poate și pentru faptul că făcînd cîte unuia bine, auzi de rău, ca aia cu „facerea de bine” care e vai de mama…; cînd îl pui pe unul „bine”, vine că l-au lucrat în foi de viță, l-ai aranjat, lichidat, suprimat; asta-i „binele” veacului vecilor, n-avem altul, să ne fie de… bine!). (Calistrat COSTIN)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!