Schimbarea la față

„Vicii pe pămînt vor fi cît lumea”…

Calistrat COSTIN

• Nu demult făcurăm vorbire despre VIRTUTE, promițînd în final a glosa și despre „antonimul” ei VICIUL, asupra căruia sînt noian de lucruri de spus, îndeosebi într-o epocă a imaculării cum se arată a (nu…) fi veacul nostru ce tocmai a debutat și a și început a-și face de cap și de ciolane! „Imaculare” vrea să zică „fără pată”, curat, pur! Dar ce poate să însemne „fără pată” cînd totul, dar totul, pare a fi o… „pată”? în fine, omul se mai înșeală, mai știi, veacul, epoca or fi fiind limpezi ca roua cerului, curate ca lacrima, fără de pete și numai unii cîrcotași dintre „vecuitori” nu văd…
Să facem și puțină istorie, că, nu-i așa, „viitorul și trecutul sunt a filei două fețe”! Se povestește că prin veacul XVIII s-a vernisat o statuie a regelui Ludovic XV al Franței în piața devenită „Piața Revoluției” și mai tîrziu „Piața Concordiei” (că unui monarh musai să i se dreagă o statuie, chiar cînd majestatea sa e gol!). Ei bine, pe soclul statuii regale ecvestre, un necunoscut a inscripționat o epigramă nostimă de tot care, pe românește, ar suna cam așa: „Ah, preafrumoasă statuie!/ Oh, neprețuit piedestal!/ Virtuțile sunt la picioarele Voastre./ Iar viciul e cocoțat sus pe cal”! Scriu „interpreții” cum că aceste cuvinte se citează spre a arăta că în lumea celor de la putere (regi, aristocrați, oligarhi, guvernanți și toți ca ei) „viciul domină virtuțile”! Acuma, nu e chiar sigur că el, VICIUL, se impune asupra virtuții oricînd și oriunde, dar nici nu stă degeaba… în fond ce este VICIUL? Pe scurt s-ar defini ca un defect, un cusur, o lipsă, un neajuns, pornire spre rele, apucătură, patimă, tară, racilă; în fine, în același „cuib semantic” se mai pot cita: desfrîu, stricăciune, depravare, deșănțare, dezmăț, corupție, prostituție, hoție, tîlhărie, ticăloșie, mișelie, fățărnicie, prefăcătorie și cîte și mai cîte, dacă vreți! Ai zice că lumea umană e mai mult VICIU decît VIRTUTE! O fi, n-o fi, noi doar consemnăm unele „realități”, de ieri, de azi, de mîine… Prezența viciului în societate a trezit interesul și a preocupat dintotdeauna pe cei mai luminați semeni ai noștri (aceștia nefiind, ei, neapărat cei mai morali ori virtuoși dintre pămînteni…).

• Un moralist francez socotea că „viciile intră în compoziția virtuților precum otrăvurile în compoziția leacurilor”! O fi știut el ceva, că, pe vremea lui, „Doamna Franță” nu era încă democrația de care prietenii noștri franțuji, astăzi, sunt așa de mîndri, dînd lecții (cam plictisitoare!) și la alții (că suma viciilor a rămas aceeași, fiind o constantă a speciei umane, nu se mai pune la socoteală…). Apoi că „viciul îmbracă veștmintele virtuții” au constatat-o și alții care au mirosit că „frontiera dintre virtute și viciu” e greu de trasat, „nu se știe sigur unde sfîrșește virtutea și unde începe viciul”! Complicată rău (și bine!) natura noastră omenească! Și dacă vom adăuga că marele… democrat, împăratul, legislatorul, monstrul corsican Napoleon Bonaparte a decretat că „pe oameni îi conduci mai lesne expoatîndu-le viciile decît bazîndu-te pe virtuțile lor”, atunci aproape că nu știi ce să mai crezi despre bizara alcătuire a rosturilor extravagantei noastre umanități!

• S-ar cuveni să facem unele referiri la „vicioșii” autohtoni, la vedetele zilei, spre a da exemple sugestive și a trage utile învățăminte! Operație inutilă, întrucît jurnalele, teveurile, tribunalele, „direcțiile” și alte asemenea, gem, sînt doldora de ei! Străvechiul Tacitus, latin și el, acum vreo două mii de ani era convins că „vicii pe pământ vor fi atâta timp cât va fi lumea!”. Ce mai vreți?! Un ins din „lumea nouă”, american, mai practic, încerca să-și dumirească națiunea că „te costă mai scump să-ți întreții un viciu decât să crești doi copii”!!!. El a vorbit, el a auzit, că de dincolo de Atlantic ne vin în cantități industriale tot felul de delicii, vicii, năravuri. Putem scăpa sau nu de vicii?! Se pune întrebarea. Un răspuns a venit în urmă cu mai bine de trei sute de ani:”Da, de viciu scapi numai fugind de el”! Atîta doar că viciul fuge mai repede decît tine, omule! Descurcă-te și tu cum poți!

• Un ultim accent: oare prostia, răutatea, meschinăria, josnicia, netrebnicia, micimea sufletească, neomenia, cîinoșenia, încrîncenarea, reaua voință, dușmănia, ura, pizma, ranchiuna și celelalte sînt tot vicii?!poca or fi fiind limpezi ca roua cerului, cura

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!