Școala de mămici perfecte

Administrator

Să îi dai copilului tău un sentiment de securitate, să îl faci să se simtă dorit și iubit, să eviți amenințările și pedepsele fizice exagerate și să îi înveți să fie responsabil și independent. Sînt cîteva dintre cele 13 porunci pentru un părinte model, pe care cîteva din mămicile copiilor care se află acum la grădiniță le învață la cursurile derulate în cadrul proiectului „Educați așa!”. Derulat în Bacău de fundația „Copiii noști” și dezvoltat în colaborare cu Ministerul Educației și Cercetării (MEdC) și reprezentanța UNICEF în România, proiectul își propune ca, pe parcursul a cinci săptămîni de curs, părinții copiilor cu vîrsta cuprinsă între trei și șapte ani să învețe o serie de lucruri care să le permită să îi înțeleagă mai bine pe fiii și fiicele lor. Pentru început, participă la cursuri părinți ai unor copii înscriși la grădinițele „Crai Nou”, „Step by Step” și nr. 17 din Bacău, nr. 5 și 6 din Buhuși și nr. 9 din Comănești, urmînd ca, după absolvirea cursului, programul să cuprindă alți 250 de părinți din județ. Faptul că proiectul vine să răspundă unor nevoi ale părinților ce nu au fost acoperite pînă acum de nici un alt program educațional este demonstrat de impresiile produse asupra părinților care participă în această perioadă la cursuri.

Cursurile, utile și pentru copiii de acasă

Teodora Fînaru, mama lui Sergiu Daniel, un băiețel înscris la grădinița „Crai nou” și una din participantele la cursurile susținute în aceste zile de educatoarele Maria Popa și Aurica Ivașcu, spune că nu s-a așteptat, la începutul cursului, că va avea parte de o experiență atît de interesantă. „Nimeni nu te învață să fii un părinte bun. Ceea ce se întîmplă acum este cu atît mai lăudabil cu cît cursurile ne sînt predate gratuit, iar cunoștințele pe care le căpătam în acest fel răspund exact nevoilor noastre. După primele lecții am ajuns să mă înțeleg altfel, atît cu băiețelul meu, cît și cu fetița care nu a împlinit încă doi ani și pe care nu am înscris-o încă, la grădiniță. în primul rînd, eu sînt mai calmă și mai echilibrată și, în felul acesta, reușesc să am o cu totul altă relație cu copiii mei”, mărturisește acum Teodora Fînaru. Și Lilioara Florea, mama unei fetițe înscrise la aceeași grădiniță, spune că a mai participat, pînă acum, la alte cursuri de formare, însă acesta i se pare cel mai util. „Soțul meu îmi spune că sînt mai calmă și că am o cu totul altă atitudine față de copil. Cel mai mult mă încîntă faptul că toate frămîntările noastre și toate temerile pe care le aveam își găsesc răspunsuri în acest curs”, recunoaște Lillioara Florea.

A fost întocmit și un „Ghid al părinților”

Colega lor de grupă, Mihaela Farcaș, merge, însă, cu mult mai departe și spune că, în opinia sa, astfel de cursuri ar fi trebuit să fie predate mămicilor încă din maternitate, iar Simona Ciuraru spune că aplică ceea ce învață la curs nu doar cu băiețelul pe care îl are înscris la grădiniță, ci și cu cele două fete ale sale care sînt înscrise acum în clasa I. „Văd, de la o săptămînă la alte rezultatele cursului. Sînt schimbări pe care le simt atît asupra mea, cît și asupra copiilor”, mai adaugă Simona Ciuraru. Grupul de zece cursanți care urmează în aceste zile cursurile la grădinița „Crai nou” nu este format doar din mămici. „Avem și două bunice în grup, care au grijă de nepoțeii lor pe perioada în care copiii le sînt plecați la lucru în străinătate. Nu o dată s-a întîmplat, însă, ca, în locul mămicilor să vină la cursuri tăticii sau chiar să participe la lecții ambii părinți”, spune Teodora Fînaru. La rîndul său, Luminița Cojocaru, inspector pentru învățămîntul preșcolar în cadrul Inspectoratului Școlar Județean, spune că a fost întocmit chiar și un „Ghid al Părinților” care poate fi citit și de pe pagina de Internet a ISJ. (Elena SOLOMON)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.