Ștefan RADU
O prevedere constituțională neluată de-a dreptul glumeață spune că, în România, învățămîntul este gratuit în sistemul de stat. Orice părinte cu odrasle de vîrstă școlară știe că asta este cea mai cinică anecdotă aprobată de Parlament și trecută printr-un referendum. Manualele trebuie cumpărate pe bani grei, iar acestea sînt inutile dacă nu achiziționezi și „caietele de lucru” editate (pe la fel de fel de edituri obscure) de către cadrele didactice care, astfel, își rotunjesc veniturile. Prețurile platite pe asemenea „accesorii” inutile și prost concepute diferă esențial de ceea ce scrie pe coperți. E un fel de evaziune pe care nu o observă cineva, considerîndu-se că profesorii se descurcă și ei cum pot cu veniturile mizere primite de la stat. De altfel, „șperțuiala” cvasiaccepatată, în școlile noastre, atît de către responsabilii din Ministerul Educației, cît și de către autoritățile fiscale este imensă. Celebrele „fonduri” ale școlii și ale clasei sînt incontrolabile. Părinții dau bani fără să primească vreo chitanță sau un alt document legal, bun – poate – pentru eventuale deduceri la impozitul global. Se cumpără perdele, mobilier, scaune pentru elevi și profesori, materiale didactice, se văruiesc încăperi, se mochetează spații care altfel ar rămîne în paragină cu voia statului. Nimic nu-i gratis în învățămîntul românesc! Prima întrebare pe care o pune o dirigintă noilor săi elevi este „unde lucrează părinții tăi?” Chiar nu mai contează cît de inteligent este copilul? Cu banii babacilor se poate cumpăra diploma de absolvire?
învățămîntul este unul dintre domeniile exterm de conservatoare și nereformabile. Oricîte restructurări și programe europene de adaptare a curriculei s-au abătut asupra școlilor din România, efectul la nivelul mentalităților este nesemnificativ. S-a dovedit, în ultimul deceniu, că statul nu are resursele necesare pentru a asigura condiții decente de instruire pentru toți elevii. Cu toate acestea, și sindicatele din domeniu, și reprezentanții guvernamentali se opun cu o încrîncenare demnă de cauze mai importante oricărei strategii de privatizare reală a învățămîntului primar, gimnazial și liceal. Ici și colo au apărut, ca niște ciudățenii, cîteva liceea private. Nu au relevanță nici ca rezultate, nici ca adresabilitate. întreprinzătorii din acest domeniu au fost lăsați să se descurce cum s-au priceput și ei. Statul nu a înțeles că există, pentru el, oportunitatea unui parteneriat reciproc avantajos. în mod normal, aceste școli particulare ar trebui să primeasca de la buget sumele (așa mici cum sînt) echivalente pentru numărul de elevi pe care îi scoate din sistemul public (după modelul caselor de asigurări de sănătate). Astfel, taxele de școlarizare ar scădea pînă sub nivelul acceptabil pentru o largă categorie de pupulație. Numai că în instituțiile particulare s-ar ține o evidență clară a fondurilor strînse de la părinții plătitori. Contractele ar fi ferme, legale și clare pentru părți. Știi că dai o taxă (lunară, semestrială sau anuală) și ai la dispoziție și manuale, și bănci, și scaune pentru profesori, și perdele la ferestre, și biblioteci… Ai scăpa de milogeala continuă și penibilă la care ești supus de directori, diriginți și învățători ori de cîte ori școala este în imposibilitatea de a-și atinge scopurile pentru care există. Ar deveni inacceptabile și orele de meditație care demonstrează că în timpul programului normat numai studiu nu se face. Dacă aduni costurile administrative și tarifele pentru aceste „pregătiri suplimentare” descoperi că s-ar cheltui mai puțin optînd pentru o școală particulară decît pentru una publică. Există o largă categorie de români care vor tot ce este mai bun pentru copiii lor. Dezamăgirea care îi cuprinde atunci cînd văd cum sînt mințiți cu Constituția în mînă nu are, deocamdată, o soluție viabilă. Poate peste cîțiva ani, cînd regulile vest-europene vor fi impuse (cu toată opoziția celor din sistem), vom avea parte de un învățămînt cu adevărat modern și corect.îrstă școlară știe că asta este cea mai cini
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.