Școala, încotro?

Piața educațională

• strategia Uniunii Europene privind creșterea calității învățămîntului superior

Faptul că la Universitatea „George Bacovia” a luat ființă o structură de învățămînt postuniversitar menită să asigure pregătirea personalului didactic m-a pus în situația de a relua gîndurile mai vechi privind problematica educației. O fac cu mare satisfacție, întrucît știu că această reușită a învățămîntului superior băcăuan a fost mult așteptată de foștii și actualii studenți. Iar strădania instituției de a satisface nevoia de pregătire a tinerilor merită o autentică apreciere. Este adevărat că nu toți absolvenții de învățămînt superior sînt atrași de o carieră didactică, însă ei știu că pregătirea psiho-pedagogică le este de mare ajutor în calitatea lor de părinți și de cetățeni ai comunității în care trăiesc. Tinerii, chiar și cei care uneori au un comportament mai zvăpăiat, intuiesc destul de corect rolul educației. Cred chiar că societatea românească actuală nu le oferă educație pe măsura așteptărilor lor. De aceea apreciez că oferta Universității „George Bacovia” este un semn de maturitate academică, în acord cu obiectivele Uniunii Europene, de creștere a calității învățămîntului superior.
Este posibil ca unii cititori să considere că în cazul învățămîntului superior criteriile calității sînt satisfăcute în permanență. Motivația unei asemenea considerații poate veni de la constatarea că, în general, pe termen lung, chiar așa se întîmplă. În prezent, însă, cînd omenirea parcurge o perioadă de transformări profunde, cînd fenomenul globalizării influențează puternic și rapid mediul politic, economic, tehnologic, social, cultural și informațional, calitatea educației academice a devenit o problemă de mare actualitate.
Drept dovadă, în cadrul Uniunii Europene, de cîteva decenii problematica educației este o temă prioritară. Sînt chiar semne evidente că factorii politici din țările comunitare au conștientizat corect adevărul potrivit căruia, în condițiile contemporaneității, principala avere a unei societăți constă în capitalul ei uman. De aceea, politica educațională a Uniunii Europene se concentrează tot mai insistent asupra formării continue a tuturor cetățenilor îndreptățiți. Concret: prin Declarația de la Sorbona, din mai 1998, miniștrii educației din Franța, Germania, Italia și Marea Britanie recunoșteau că sub presiunea noilor nevoi sociale și profesionale se impun schimbări majore în domeniul educației. Declarația de la Sorbona a stat la baza ideii privind crearea unui Spațiu European al Învățămîntului Superior, idee consacrată la 19 iunie 1999 prin adoptarea, de către miniștrii învățămîntului și educației din țările europene comunitare, a Declarației de la Bologna. Acest ultim document reprezintă un angajament liber asumat de către fiecare țară semnatară de a întreprinde măsuri de restructurare a sistemului propriu de învățămînt superior în vederea unei convergențe la nivel european. Termenul convenit pentru realizarea Spațiului European al Învățământului Superior este anul 2010.
De menționat că Declarația de la Bologna, fără a fi un document restrictiv, propune promovarea unor valori europene comune pe terenul specific al spațiului cultural național. În acest scop, textul elaborat propune următorul set de obiective: 1.- adoptarea de către toate țările semnatare a unui sistem clar de certificate a studiilor superioare, astfel încît documentele de studii să fie ușor de înțeles și comparat (inclusiv Foaia matricolă, numită – în limbajul adoptat de Comisia Europeană – Anexa administrativă la diplomă); 2.- organizarea învățămîntului superior în toate țările europene pe două cicluri principale de studii, după modelul undergraduate studies – postgraduate studies, cu respectarea specificului formării în fiecare domeniu de știință din fiecare țară europeană; 3.- implementarea în fiecare universitate a unui sistem de credite academice transferabile, compatibil cu ECTS (European Credit Transfer System); 4.- asigurarea unei dimensiuni europene a calității învățămîntului superior din fiecare țară semnatară a Declarației; 5.- eliminarea obstacolelor care mai persistă în calea mobilității studenților, profesorilor și a cercetătorilor din universitățile europene.
Ulterior, răspunzînd provocărilor venite dinspre procesul de globalizare, prin noile tehnologii din domeniile informaticii și comunicațiilor, Consiliul European – desfășurat la Lisabona în martie 2000 – a formulat pentru Uniunea Europeană o țintă strategică, aceea de a deveni, pînă în 2010, „cea mai competitivă și dinamică economie a cunoașterii din lume, capabilă de o creștere economică durabilă, cu mai multe și mai bune locuri de muncă, cu o coeziune socială sporită”. Este un obiectiv îndrăzneț, dar care nu poate fi ocolit. Realitatea demonstrează că astăzi nimic nu se mai poate produce rentabil fără o forță de muncă superior calificată. Drept urmare, în februarie 2001, miniștrii educației din statele comunitare au adoptat Raportul intitulat „Obiective comune concrete pentru educație și formare profesională”, iar în februarie 2002 au adoptat un program de lucru detaliat pentru înfăptuirea acestor obiective. Și pentru ca întreaga preocupare privind reforma învățămîntului superior să poarte și încuviințare politică superioară, un nou Consiliu European, cel de la Barcelona din martie 2002, a hotărît „obiectivul de a face pînă în 2010 din sistemele de educație și formare profesională din Europa o referință calitativă pentru întreaga lume”.
În aceste condiții, o examinare atentă a structurii și resurselor învățămîntului superior românesc evidențiază faptul că reforma trebuie grăbită. Mai direct spus, pentru a fi acceptate în Spațiul European al Învățămîntului Superior, universitățile românești trebuie făcute compatibile sub aspect calitativ. Cert este că viitorul, inclusiv cel al universităților, aparține instituțiilor puternice și competitive. Se vorbește deja de o piață educațională, a cărei logică obligă universitățile să se organizeze în consorții pentru a deveni mai eficiente din punct de vedere economic și mai viabile în acțiunea de pregătire a forței de muncă. Aceasta înseamnă că și criteriile tradiționale de evaluare vor trebui conjugate cu unele criterii de rentabilitate. Iar înființarea consorțiilor pare să răspundă atît oportunităților academice, cît și exigențelor economice. (Ștefan MUNTEANU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!