Sînt sigură că de multe ori vă întrebați, voi, adolescenților, ce rost are acea plimbare de dimineață la școală, liceu sau alt loc în care se încearcă punerea în funcțiune a sistemului românesc de învățămînt. Atît stress, atît chin pentru obținerea unor note, căci cei mai mulți pentru asta sînt prezenți la ore, și nu pentru a acumula cunoștinte generale.
Cînd domnul Alexandru Ioan Cuza a introdus învățămîntul obligatoriu, românii trebuiau să învețe toți cam același lucru, măcar lucrurile elementare: scrisul, cititul, socotitul, iar cei care voiau mai mult, se perindau pe la faculatățile din străinătate, devenind oameni demni de a conduce o țară. Dar nu oricine avea acest „drept”, căci doar cei avuți puteau să exploateze aceste mijloace de învățare. Dar universitatea de la Iași avea să mai reducă din numărul de oameni care plecau din țară.
Acum, România oferă o gamă largă de facultăți, dar care nu-ți oferă întotdeauna posibilitatea de a lucra în domeniul pe care ți l-ai ales. În liceu se fac foarte multe materii ce nu-ți folosesc mai departe, dar „care sînt bune de știut”. Contează mereu ce liceu ai terminat, cu ce profesori ai făcut anumite materii, dar la ce iți folosesc formulele de la fizică, dacă tu ai de ținut un discurs și nu ești în stare să-ți stăpînești emoțiile și să vorbești coerent, doar ești olimpic, nu?
Tendința de a privatiza anumite licee, desfințarea celor teoretice sau construirea unor grădinițe, scoli particulare cu program special, vine în întîmpinarea șomerilor de peste ani, care pot avea o diplomă, dar nu știu să facă nimic. Laboratoarele sînt mai bine echipate, astfel experimentele pot fi mai bine observate și înțelese totodată. Introducerea unor materii conduce la reducerea altora, astfel mulți profesori vor fi concediați. Oricum s-ar proceda, șomerii nu vor dispărea, cel puțin nu definitiv.
Tinerii sînt din ce în ce mai dezinteresați și consideră sistemul românesc prost coordonat, căci nu le oferă ce-și doresc cu adevărat, dar sînt de acord ca procesul de învățare le antrenează mintea astfel încît ea să nu ajungă o legumă care nu folosește la nimic. Pe moment, nu considera importante lucruri generale, dar pe care le învață de frică sau din curiozitate, dar în timp vor fi găsite similarități și totul va deveni mai facil. Ar trebui să ne considerăm norocoși că statul ne obligă să învățăm? Sau să vedem în școală un pretext de a chiuli, de a face ceva interzis? Dreptul de a alege este constrîns de împrejurări, de părinți, de profesori, mai mult sau mai puțin, deoarece depinde de voință dacă este folosit cum trebuie și în beneficiul cui trebuie. Astfel, învățarea este bună pentru dezvoltarea capacităților, dar trebuie să fie ceva conștient și nu mecanic, plăcut și nu din obligație, interesant și nu o pierdere de timp, dar mai ales să dezvolte spiritul de competiție loială, nu acela de a fi primul prin orice mijloace. Școala presupune abilitatea de a alege ce-ți convine mai bine, pentru că sîntem supuși viciului de a cădea și de a ne complace între cei slabi, dezinteresați. Să profităm de ceea ce avem încă gratuit și să nu lăsăm timpul să treacă fără a învăța ceva nou, folositor, în fiecare zi. (Adina TĂNASE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.