• 18 școli din județul Bacău vor să deruleze programe de cooperare internațională • în acest an, la startul competiției s-au înscris și două școli din mediul rural • ca o noutate absolută, și grădinițele vor să intre în proiecte europene
Nu mai puțin de 18 unități de învățămînt din județul Bacău au depus dosare și au primit avizul de a intra în competiția pentru derularea unor proiecte de cooperare internațională cu școli din Comunitatea Europeană. Termenul limită pentru depunerea programelor „Comenius 1” a expirat săptămîna trecută, astfel că cei care nu au apucat să-și întocmească documentația completă mai trebuie să aștepte încă un an pentru a intra într-o nouă competiție. „Scopul proiectelor Comenius 1 este de a derula programe prin care școlile din toate colțurile Europei să se cunoască mai bine. Proiectele pot viza tradițiile culturale, implicarea elevilor și profesorilor în activitățile din comunitate sau cunoașterea drepturilor minorităților”, ne-a declarat Angela Sterpu, inspector cu probleme de cooperare internațională la Inspectoratul Școlar Județean Bacău. Singura condiție pe care trebuie să o îndeplinească unitățile de învățămînt care vor să-și școlească elevii la standarde internaționale este ca, în afara unui proiect foarte bine întocmit, să-și găsească parteneri de cooperare internațională.
Cele 18 unități de învățămînt din județul nostru au solicitat avizul Inspectoratului Școlar Județean pentru a putea depune dosarele la Agenția din București care se ocupă de înregistrarea cererilor. Școala „Alexandru Ioan Cuza” din Bacău este singura unitate de învățămînt din județ care în acest an a depus documentația pentru accederea la două proiecte cu finanțare europeană.
Sesiunea de înscriere din acest an a consemnat și două premiere absolute în învățămîntul băcăuan. „Ca o noutate absolută, în acest an avem și două grădinițe înscrise pentru obținerea finanțării. Este vorba despre Grădinița 35, fostă 41, și Grădinița 17, ambele din Bacău. Pînă acum, nici o instituție de învățămînt preșcolar din Bacău nu a mai depus documentația pentru un program de cooperare internațională”, spune inspectorul Angela Sterpu.
O altă premieră înregistrată în acest an constă în faptul că și școlile din mediul rural au depus proiecte de finanțare europeană. Una dintre cele două școli care intenționează să acceadă la fonduri externe este școala din satul Valea lui Ion, comuna Blăgești, care în ciuda sărăciei crunte în care se zbat localnicii vrea să-și deschidă porțile spre Europa. Cea de-a doua școală care a optat pentru programul Comenius 1 este cea din localitatea Berești Tazlău.
Cele 18 unități de învățămînt care au intrat în această competiție vor afla rezultatele la sfîrșitul lunii aprilie, ori începul lunii mai. Selecția dosarelor va fi făcută de o comisie de la București. (Costinela BREAHNĂ)
Lasă un răspuns