Primăriile din județ care au primit bani de la Ministerul Educației și Cercetării (MEdC) fie direct în contul consiliilor locale, fie prin Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) sînt presate să cheltuie banii la timp. Prefectura Bacău s-a pus cu „biciul” pe primari și le-a cerut să raporteze urgent care este stadiul la toate lucrările. „Ideea nu este să îi amenințăm pe primari, ci să găsim soluții să consumăm toți acești bani pînă la sfîrșitul anului fie prin lucrări finalizate, fie prin achiziționarea de materiale de construcție”, ne-a declarat subprefectul Neculai Olaru. Acesta a mai spus că primarii au la dispoziție doar cîteva zile să centralizeze situațiile. Amintim că în contul consiliilor locale au ajuns, de la MEdC, circa 9,4 milioane lei (94 miliarde de lei vechi), bani care trebuie consumați pînă la sfîrșitul anului. L a rîndul său, conducerea Inspectoratului Școlar i-a chemat la ordine pe directorii de școli și pe contabilii Centrelor bugetare, pentru a vedea exact cîți bani s-au cheltuit. „La ora actuală, aproximativ 60% dintre unitățile școlare din județ derulează proiecte cu ajutorul banilor veniți de la minister. Le-am solicitat, totuși, directorilor care cred că nu vor putea cheltui toate fondurile să ne comunice acest lucru pînă joi. Personal, însă, cred că nu vor fi școli care nu vor putea să chletuie toți banii”, ne-a declarat Nicoleta Patriche, contabil-șef la ISJ. Concret, MEdC a trimis în județul Bacău 1,3 milioane de lei noi pentru dotarea cabinetelor de fizică din licee și gimnazii, cîte 843.150 de lei noi pentru laboratoarele de chimie și biologie din licee, 2,1 milioane de lei noi pentru achiziționarea de materiale sportive, 780.000 de lei noi pentru cabinetele psihopedagogice și cele logopedice, peste 1,3 milioane de lei noi pentru bibliotecile școlare, în timp ce alte 27 de miliarde de lei vechi au fost alocate pentru mobilier de grădiniță. în plus, 19 unități de învățămînt din mediul rural au primit aproximativ 25 de miliarde de lei vechi pentru utilități. (Claudiu TĂNĂSESCU, Eduard CUCU)m soluții să consumăm toți acești bani pînă la sfîrșitul anului, fie prin lucrări finalizate, fie prin achizițion
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.