Scripta manent

Actele la control!

• Fonduri arhivistice integral sau parțial dispărute după decembrie 1989

Creată în urmă cu 175 de ani, instituția păstrătoare și valorificatoare a tezaurului documentar românesc – ARHIVELE STATULUI – a îndeplinit cu rigurozitate funcțiile pentru care a fost constituită.
Numeroase și diversificate au fost serviciile efectuate în plan științific, cultural, economic, politic și social de-a lungul deceniilor. Sintagma alecsandrină, lansată de bardul de la Mircești, cum că „… în Dealul Mitropoliei,/ la Arhiva Primăriei,/ unde statul grămădește/ tot ce nu-i mai trebuiește…” nu poate fi luată în seamă nici barem ca umor caragialesc.
Figuri reprezentative ale științei și culturii românești – conducători dăruiți și pasionați ca: Vasile Alecsandri, Bogdan Petriceicu Hașdeu, Constantin Aricescu, Dimitrie Onciul, Aurelian Sacerdoțeanu, Vasile Manciu, Ion Ioniță și alții, au prefigurat și organizat instituția ca atare și i-au conferit noi valențe funcționale.
începînd cu a doua jumătate a secolului al XX-lea, rețeaua arhivistică s-a extins la nivelul întregii țări, înglobînd structural tot teritoriul României și stabilind relații cu toți creatorii de arhive. Funcțiile instituției s-au amplificat vertiginos.
Ca unul ce am fost „pasăre călătoare” (timp de 7 ani, între 1955-1962) prin această instituție, am savurat specificul arhivistic, dîndu-mi seama odată în plus de caracterul practic și teoretic al tezaurului inepuizabil pe care-l oferă. Reglementările stabilite prin Decretul 353 și HCM 472, completate de instituirea Fondului Arhivistic de Stat au redimensionat atribuțiile instituției și le-au disipat către creatori. în mentalitatea românului, și chiar a unor creatori de arhive, continua să mai persiste imaginea condamnabilă a unor valori perisabile de care omul de rînd s-ar putea dispensa la un moment dat. Aspectul politic a început să amprenteze și conținutul tezaurului arhivistic. Referirile directe, imaginile scrise, ilustrate ce nu erau în tonul regimului politic (mai ales comunist) au fost, treptat, „selecționate” și multe dintre ele distruse. După subordonarea instituției structurilor militare, procesul expertizării și selectării fondurilor arhivistice a luat amploare. Fiind, spre sfîrșitul perioadei pasagere – președintele Comisiei de Expertiză, am fost confruntat cu numeroase surprize: la Colerganul Fabricii de Hîrtie și Celuloză „Letea” Bacău am constatat, cu surprindere, topirea „Enciclopediei României” numai pentru simplul fapt că avea pe copertă imaginea regelui Carol al II-lea. între timp lucrurile au început să se normalizeze. Dintre organele însărcinate cu aplicarea măsurilor coercitive s-au ridicat oameni mai stilați, capacitați, capabili să aprecieze valorile practice și teoretice ale documentelor scrise. Tot mai mulți creatori de arhive au început să-și ordoneze fondurile arhivistice existente, tot mai mulți conducători de unități social-economice, juridice, de învățămînt au acordat o atenție sporită arhivelor din subordine.
Dar, iată momentul dobîndirii libertății românești (decembrie 1989), libertate obținută cu sîngele nevinovat al multor tineri, care odată cu înlăturarea regimului dictatorial a produs și o bulversare generată de transformările care numai revoluționare nu erau. Conținutul și importanța arhivelor a căpătat noi dimensiuni. Sistemul legislativ a intrat în operabilitate grăbită, legi privind restituiri de bunuri, proprietăți retrocedate, calculări și recalculări de drepturi financiare ale populației, pensii inechitabile din lipsă de probe materiale, deschideri de acțiuni judiciare, obțineri de acte doveditoare privind calificarea școlară și profesională etc. etc., noi curiozități și cerințe de cercetare științifică etc. Arhivele au revenit în atenția publică cu și mai mare semnificație. Volumele de muncă istovitoare pentru salariații instituției, unele nemulțumiri și solicitări revendicative asupra scrupulozității și corectitudinii cercetărilor efectuate și atestării legalității existente au accentuat starea de presiune. Dar toate acestea, acolo unde arhivele există și integritatea fondurilor arhivistice nu au avut de suferit. Dar acolo unde, din varii motive, acestea s-au risipit? în atari situații – și din păcate, acestea nu sînt puține -, cei care au avut și mai au încă de suferit sînt oamenii de rînd; oameni lipsiți de drepturile lor inalienabile, spiritul proprietății private regenerînd tensiuni și conflicte. Ca unul ce am fost prejudiciat în drepturile soției privind recalcularea pensiei, mi s-a creat chiar o stare de revoltă.
Cazul enunțat nu este singular. Un director de școală rurală – cunoscut ca fiind un om corect și chiar tipicar în a întocmi actele oficiale – afirmă că în statele de plată pe care le întocmea personal, cu multă migală, și în care își specifica expres și „M-ul” de director nu a putut beneficia de indemnizația respectivă, deși arhiva există, fiind prejudiciat, de asemenea, la recalcularea pensiei. Astfel de bizarerii nu-și pot găsi explicațiile decît prin escamotarea adevărurilor, care nu știm pe cine ar fi putut interesa, ori prin simple neglijențe ale birocrației românești actuale!
Cît privește valurile „Dosariadei” politice care se vor declanșa, situația devine de-a dreptul îngrijorătoare, inimaginabilă, încît s-o abordeze și s-o rezolve urmașii urmașilor noștri. Iată, așadar, cum urmările degringoladei din decembrie 1989 se resimt și în plan arhivistic – CNSAS fiind doar începutul unei cavalcade cu repercursiuni nedorite pentru poporul român. Fondurile Arhivistice trebuie să rămînă intangibile și să reflecte cît mai fidel starea societății din orice perioadă istorică. (Prof.dr. Jean CIUTĂ) un moment dat. Asp

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!