SCRIPTA MANENT Coabitarea româno-secuiască

• Mărturii ale unor cărturari și misionari catolici

Loviturile primite de catolicism în Transilvania și Ungaria, prin triumful reformelor religioase sprijinite de Poartă și de Franța, au constituit procese importante, care aproape au dus la desființarea cultului respectiv. Cardinalul primat al Ungariei, episcopii, abații și mai toți slujitorii catolici s-au refugiat pe teritoriul Ungariei aflate sub stăpînirea habsburgilor.

În timpul conducerii Transilvaniei de către Ștefan Bathory, prinț al Transilvaniei și rege al Poloniei, a lui Cristofor Bathory, ca și a minorului Sigismund Bathory, au fost depuse eforturi susținute pentru reabilitarea Bisericii Catolice. În această perioadă s-au făcut eforturi pentru organizarea învățămîntului superior la Cluj, a seminariilor catolice în unele centre urbane transilvane.

Călugărilor iezuiți li s-au acordat mare credit și posibilități materiale pentru a restabili cultul catolic în principatul cu granițele extinse pînă la Tisa, de la izvoare la vărsare.

În cursul anului 1584 au fost scrise mai multe lucrări referitoare la Transilvania de unii călugări iezuiți. Ferdinand Capeci a fost unul dintre aceștia. Rectorul seminarului catolic din Cluj a întocmit un amplu raport către Claudio Acquaviva, prepozitul general al societății lui Isus, care avea sediul în Roma. În concepția autorului, Transilvania fusese și era condusă separat de Ungaria de un voievod, atunci numit prinț. Locuitorii Transilvaniei contemporane lui aparțineau unui număr de trei neamuri diferite și anume: români, secui și sași. Fiecare vorbea limba proprie. Românii au fost considerați ca cei mai vechi și descendenți din romani. Ei vorbeau o limbă foarte asemănătoare cu italiana contemporană lui. Aceștia se autodenumeau romani și se voiau urmașii acestora. Secuii erau apreciați ca descendenți din huni și sciți. Partea Transilvaniei populată de aceștia era numită Scitulia. Printr-un cuvînt „corupt”, aceasta mai era numită „Siculia”. Sașii au fost apreciați ca germani și foloseau limba lor. În privința religiei românilor, cei mai numeroși și mai răspîndiți în toată Transilvania și părțile anexate acesteia, ca și în zonele învecinate, a fost apreciată ca fiind credința ortodoxă, a grecilor. Sub nici un motiv nu acceptaseră ereziile reformaților. Multe dintre manifestările lor religioase erau asemănătoare cu ale catolicilor. Cultul catolic se păstra doar sub forma unei rămășițe, în Siculia întreagă, unde se mai aflau doar 14.000 de credincioși. Sigismund Bathory, prinț la 11 ani, și-a exprimat dorința de a tăia capetele tuturor oamenilor de alte credințe religioase. Această exprimare era rezultatul educației și influenței iezuite.

Antonio Possevino a fost trimisul papal care a rezolvat multe dintre problemele papale la: Viena, Varșovia, Moscova, în Transilvania și Moldova. Acesta a fost autorul mai multor documente și al unei descrieri a Transilvaniei, păstrate la Biblioteca Ambroziana din Milano, Biblioteca Apostolică Vaticana, Arhivele Vaticanului și cele ale ordinului iezuit.

În anul 1542 și cei care au urmat, în Transilvania s-au petrecut fapte de o rară cruzime și barbarie. Foștii catolici, deveniți reformați, au confiscat bunurile și biseriile catolicilor, străduindu-se să șteargă orice urmă a cultului catolic. Ortodoxia a fost declarată credință tolerată. Calvinismul, luteranismul și arianismul au fost religiile admise.

În timpul vizitei lui Possevino în Transilvania, Matthyas Thomany, ministru și procurator al Colegiului din Cluj, a susținut că cea mai numeroasă populație din regatul Ungariei și Transilvania o reprezentau românii. Possevino a exprimat cu toată convingerea sa ideea continuității românilor în Panonia și Transilvania. Hotarele etnice și firești ale Transilvaniei erau dincolo de Tisa. Țara Secuilor, considerată colțul de sud-est al Daciei, era un nume atribuit pe nedrept și impropriu, deoarece secuii reprezentau o etnie adusă relativ tîrziu în aceste părți, iar aceștia nu reprezentau singura populație a zonei respective. Așezările urbane și rurale erau locuite de foarte mulți români. Coabitarea celor două etnii era firească. Cărturarul Possevino a fost primul cercetător al trecutului românilor panonici și transilvăneni care a folosit informațiile arheologice pentru a demonstra formarea poporului și a limbii române pe aria geografică extinsă a Europei Centrale, Balcanico-Pontice, Carpato-Danubiene, iar continuitatea acestui neam pe întreaga vatră strămoșească n-a fost pusă de nimeni la îndoială pînă la sfîrșitul secolului al XVI-lea, cînd și-a scris valoroasa operă științifică. (Prof. dr. Dumitru ZAHARIA)