SCRIPTA MANENT Dominație prin deznaționalizare

• Ghimeș-Făget: așezare străveche locuită de populație majoritar-românească

Consecvența cu care membrii aripei dure din UDMR, dar și unii extremiști din rîndul populației de etnie maghiară se pronunță pentru autonomia ținuturilor secuiești nu are nimic nou, dincolo de motivații istorice lipsite de temei și contrazise de argumente științifice. Demersurile de ultimă oră ale unor grupuri de inițiativă din județele Mureș, Covasna și Harghita, care invocă și solicită aceeași autonomie au fost „capete de afiș” în ultimele zile, soldîndu-se cu înființarea – la Tg. Mureș, a unui „Consiliu” format din 11 membri, reprezentat de notabilități politice sau din administrația publică din tot atîtea localități mureșene. Prin distorsionarea adevărului și prin presiuni asupra guvernanților actuali, se insistă asupra dreptului acestei etnii de a-și redobîndi statutul avut în urmă cu sute de ani. Pornind de la aceste revendicări, colaboratorul nostru – prof. dr. Dumitru Zaharia – vine cu noi dovezi arhivistice pentru a demonstra vechimea românității din aceste ținuturi și, implicit, falsitatea argumentațiilor la care apelează promotorii autonomiei amintite:

Organizarea activităților economice, sociale, politico-religioase, militare și administrative de către români, înaintea aducerii secuilor – o populație eterogenă și războinică, lipsită de deprinderea de a-și procura cele necesare traiului zilnic printr-o activitate organizată, constituie un fapt indubitabil. Existența unor așezări cu biserici creștine, imediat după anul 1 000, este argumentată științific. Unele cronici din prima jumătate a secolului al XIII-lea au consemnat întîmpinarea tătarilor năvălitori în anul 1241 de către români și secui (olaci et seculi), care și-au organizat apărarea în comun, ceea ce argumentează conviețuirea, nu raporturi de dominare a unei minorități străine asupra unei majorități autohtone românești, cunoscătoare a mijloacelor și zonelor care trebuiau apărate în fața hoardelor năvălitoare.

Românii din zona Ghimeșului au fost binevoitori cu noii-veniți, chiar dacă aceștia erau de credință catolică și se aflau în slujba statului pontifical, care cultiva la credincioșii săi aroganța, spiritul superiorității și preocuparea de a-i domina pe românii ortodocși. De la români, secuii au învățat cultivarera pămîntului, scrisul și alte practici folositoare. Atunci cînd ofițerul de origine italiană Marsigli, înrolat în armata austriacă după lupta de la Zărnești, a fost împuternicit de împăratul de la Viena să ia măsurile necesare apărării frontierei transilvano-moldovenești a întîlnit, pe cursul superior al Trotușului, așezarea de la pasul Ghimeș (Gemes), el a descris zona și a luat măsuri de apărare a frontierei nestabilită încă printr-un tratat internațional, deoarece nu se recunoscuse dominația austriacă asupra pămîntului românesc al Transilvaniei.

Populația românească, de credință ortodoxă, era marea realitate din localitatea Ghimeș-Făget. Această populație autohtonă, ca și cea venită din Moldobva, a fost atrasă la religia inventată de împăratul austriac Leopold I și de Sfîntul Scaun – greco-catolicismul, pentru a-i deznaționaliza pe românii transilvăneni și pe cei ce trăiau pe teritoriul cotropit de maghiari, situat pe Tisa și Dunărea panonică. Documentele constituite la parohia greco-catolică Ghimeș-Făget arată, în secolul al XVIII-lea, ca și în cele ce au urmat, existența așezărilor Buha, Albănaș, Aldamaș, Biserica Nouă, Valea Rece, Ghimeș, Făget, ca fiind populate de români. Convertirea acestor locuitori la greco-catolicism convinge asupra originii românești a locuitorilor respectivi, deoarece cultul acesta a fost inventat special pentru atragerea ortodocșilor români și sîrbi „de pe teritoriile recent ocupate de imperiul condus de Habsburgi”. Contele Marsigli, avansat de împărat la gradul de general, a scris acestuia că „…în regatele cucerite după pacea încheiată în 1699, trăiau atît de mulți români, încît, dacă aceștia ar fi bine organizați și conduși l-ar obliga să schimbe denumirea acestor state”.

Situația era similară și la Ghimeș-Făget. Organizarea bisericii ortodoxe, desființată prin mijloacele cele mai violente și transformată în biserică greco-catolică, este dovada care nu poate fi contestată. Onomastica oamenilor de aici, consemnată de slujitorii ritului în cauză, a fost scrisă în formele următoare: Gârbea, Jorbea, Colceru, Lassloni, Laszlo (Laslău), Norvara, Jacocis, Borsna, Ionaș, Farca, Csocan, Crăciun, Parascan, Timar, Oltian, Precsner, Hankhiș, Russu, Kapacz, Tatar, Capat, Donde, Niagu, Radu, Virag, Kanya, Ardelean, Bârsan, Gorgitze (Gheorghiță), Timaru, Toader, Buliga, Santa, Hăineală, Spanochie, Burlac, Berszan, Bersan, Bârsan, Suciu, Kostantin, Pantascica, Thoma, Șuteu, Ștefan ș.a. Este evidentă onomastica românească înscrisă de parohii greco-catolici. Nu trebuie să surprindă pe nimeni că anumiți prelați de acest fel au dat dovadă de servilism și obediență totală față de cardinalul primat al Ungariei, conducătorul de fapt și de drept al religiei greco-catolice românești din cuprinsul fostului regat apostolic al Ungariei. Așa au înțeles unii români „să lupte” pentru independența națională a patriei lor sub conducerea celui mai teribil dintre dușmani. (prof. dr. Dumitru Zaharia)