Confruntările dintre agresorii romani și apărătorii daci au fost îndelungate. Ele au început la sudul Dunării, au continuat în Dobrogea și în zonele estice ale Munteniei și sudice ale Moldovei, încă din perioada Republicii Romane. Primul împărat roman, Octavian Augustus, a purtat crîncene lupte cu dacii în Panonia Sudică și Centrală. Legiunile sale au fost victorioase asupra dacilor panonici. În capitolul 30 al operei sale „Res gestae” („Faptele petrecute”), împăratul roman a precizat că, în urma unor astfel de victorii, armatele sale au extins hotarul Provinciei romane Illyria pînă la malul Dunării. Luptele au continuat și peste cursul fluviului. Cucerirea a fost însoțită și urmată de fenomenul romanizării. Este limpede că procesul formării poporului și a limbii române a început, față de Dacia, cu un secol înainte, în părțile panonice, încă din timpul primului împărat al Romei. Fenomene similare s-au petrecut anterior și posterior și pe teritoriile: Epirului, Macedoniei, Moesiei Superior și Inferior înaintea celor două războaie organizate de Traian împotriva regelui Decebal. Înaintea declanșării acestor războaie, romanii stăpîneau numeroase și importante teritorii populate de daci, situate în: sudul Moldovei, estul Munteniei, sudul și vestul Dunării. Expansiunea romană se petrecuse între anii 146 înainte de Hristos și 100 după nașterea lui Iisus. Zonele respective cunoscuseră un intens proces de romanizare, oamenii locului vorbind limba latină. Legăturile acestora cu dacii nord-dunăreni, intercarpatici și panonici contribuiau la începutul răspîndirii culturii și civilizației romane în rîndurile oamenilor care populau statul condus de Decebal. Statul respectiv era înconjurat de stăpînitorii romani, iar conflictele dintre cele două forțe au fost permanente și fără rezultate pozitive pentru romani, din cauza slăbiciunilor împăraților romani: Tiberius, Caligula, Claudius, Nero, Othon, Vitellius, Vespasian, Titus. În timpul conducerii de către Domitian, 81-96, au avut loc acțiuni ofensive ale dacilor împotriva romanilor. Abilitatea politică a lui Decebal și calitățile de luptători vrednici ale dacilor au fost demonstrate cu prisosință. Acestea au atras atenția și celui mai mare poet roman, Vergilius, care a proslăvit vitejia dacilor în fața puternicei Rome „cea de țări pieritoare”. Proclamarea lui Traian ca împărat al romanilor l-a găsit pe Rin. Ajuns la Roma, noul împărat a adoptat măsurile necesare pregătirii războiului contra dacilor: construirea drumurilor de acces rapid spre cetățile dacilor din Hațeg, trimiterea de legiuni și cohorte cu efective de peste o sută de mii de luptători în Moesia. Războiul declarat la Roma, în 25 martie 101, nu s-a terminat decît la 11 august 106, atunci cînd Dacia a fost proclamată provincie romană, iar comorile lui Decebal au luat calea neîntoarsă spre Roma. Au fost transportate în capitala imperială cinci milioane de livre de aur și zece milioane de livre de argint. Triumful imperial a fost sărbătorit cu munca învinșilor daci. În afara efectelor distructive pentru daco-traco-galii din europa Centrală și de sud-est, rezultatele cele mai importante au fost sub raport etnic și lingvistic: romanizarea autohtonilor, care au acceptat civilizația, cultura și limba romanilor. Fenomenele s-au petrecut în timpul stăpînirii romane pe întregul spațiu arătat mai sus. Nu a existat în realitate retragerea aureliană din Dacia, deoarece împăratul a fost victorios asupra goților. Condițiile au fost cele care au permis o restabilire a puterii dacilor liberi. În timpul lui Constantin cel Mare s-a petrecut o extindere a stăpînirii romane, însoțită de o nouă colonizare a Daciei. Organizarea bisericii creștine, în timpul lui Constantin cel Mare, a avut efecte deosebit de importante asupra romanizării, deoarece comunitățile creștine foloseau limba latină. Stăpînirile de la distanță ale barbarilor au consolidat romanizarea în fosta Dacie prin aducerea aici a numeroșilor „captivi” din sudul Dunării. Dacii, hunii, gepizii, avarii foloseau și munca „captivilor romani”. Poporul și limba română erau constituite înainte de năvălirile slavilor, deoarece influențele vorbirii acestora asupra gramaticii limbii române formate pe spațiile geografice Panonia, Dardania, Dacia, Dalmația, Moesia, Macedonia, nu se găsesc aproape deloc. (Prof. dr. Dumitru ZAHARIA)
Lasă un răspuns