* Un singur gînd: cotropirea patriei românilor
La 16 august 1861, generalul Klapka, cel care – într-o convorbire cu generalul Durando, la Constantinopol, după întrevederea și acordurile semnate cu Al.I. Cuza, declara: „…maghiarii se vor folosi de români numai pentru rezolvarea propriilor interese” – a adresat o scrisoare lui Garibaldi. Documentul, întocmit la Geneva, a fost transmis prin Francesco Pulszky, agentul lui Kossuth la Torino.
Generalul Klapka a găsit de cuviință să-i mulțumească lui Garibaldi pentru „apelul convingător” adresat românilor, pe care i-a îndemnat „la concordie și unire cu maghiarii”. De această dată, Klapka a făcut apel la credința creștină, în sensul că i-ar place și lui Dumnezeu ca acest înțelept sfat să aibă drept consecință „unificarea tururor forțelor într-un singur front”, considerat de el „singurul mijloc capabil să dejoace planurile urzite cu abilitate de reacțiunea europeană împotriva națiunilor luptătoare pentru independență, libertate și egalitate”.
Autorul și-a exprimat convingerea că „baionetele, închisorile, eșafodul, discordia”, mijloacele folosite de agenții reacțiunii europene, nu vor fi capabile să strivească și să oprească marea aspirațe și lupta pornită de neamurile europene pentru obținerea drepturilor lor naționale.
În Ungaria, marea luptă pentru obținerea egalității și a libertății n-a avut succes datorită „diferențelor dintre naționalități”. Susceptibilitățile neamurilor conclocuitoare au fost corect manifestate, dar au fost cu mare abilitate exploatate de reacțiunea austriacă, cea care a știut să provoace și să determine conflicte rasiale de mari proporții. Cu toate acestea, Curtea Imperială Austriacă a recurs la marea înșelătorie a rolului ce i-ar fi revenit de a se transforma în apărătoarea slavilor și a românilor în fața pericolului maghiar.
Klapka nu a avut curajul să recunoască erorile guvernanților maghiari, în 1848 – 1849, groaznicele crime și ororile săvîrșite de maghiari împotriva românilor: aproape 50 000 de morți, alte mii de răniți, peste 300 de așezări românești incendiate, în care au ars de vii și numeroși copii și bătrîni. Generalul însuși, ca și mult-lăudatul poet Șandort Petofi, precum și generalul Bem au săvîrșit grozăvii împotriva românilor. Asemenea fapte au fost consemnate în numeroase documente păstrate în diverse arhive, preluate de istorici și prezentate ca atare în manualele școlare, în afara celor din România zilelor noastre, au descris măcelărirea românilor de către maghiari.
Dacă generalul Klapka a trecut sub tăcere asemenea tragedii provocate românilor de către el însuși sau colaboratorii săi, tot el a avut grijă să aprecieze că după 1849 maghiarilor, croaților, românilor și sârbilor reacțiunea triumfătoare le-a impus jugul de fier. Suferințele și obligațiile cele mai cumplite au fost impuse tuturor neamurilor, fără să amintească nimic despre contribuția aristocrației maghiare și maghiarizate, incapabilă să înțeleagă și să precieze în mod umanitar durerile provocate, ca și nerespectarea drepturilor și libertăților proclamate, la 4 martie 1849, de către înaltele autorități de la Viena. Tot ce avea omul mai sfînt a fost redus la starea de mizerie a locuitorilor Ungariei de către inapta aristocrație maghiară.
Cu toate că sîntem în fața unui document în care Klapka i-a mulțumit lui Garibaldi pentru îndemnurile și sfaturile adresate românilor, el nu și-a exprimat în mod tranșant punctul de vedere asupra drepturilor acestora de a se organiza așa cum le dictau interesele, necesitățile și libertățile lor, de care au fost lipsiți de către aristocrația jefuitoare și asupritoare maghiară și maghiarizată. Generalul Klapka a scris foarte clar despre pretinsele „legături existente între populațiile slave, române și maghiare, care ar putea constitui un avantaj pentru a se sprijini reciproc”, pentru a ajunge la dezvoltarea lor, la unitatea lor în lupta pentru apărarea statului comun, Ungaria. Toate popoarele locuitoare în Ungaria: slavi, români, germani, sârbi, ruteni, maghiari au fost considerate egale în drepturi și libertăți. Acest principiu, însă, conform celor comunicate de Klapka lui Garibaldi, nu se putea aplica decît „ungurilor propriu-ziși și croaților”. „Patrioții unguri – a scris Klapka -, acceptau să poarte discuții și tratative pentru a satisface drepturile și libertățile populațiilor nemaghiare din Ungaria, dar fără ca acestea să constituie „un atentat la integritatea teritorială a țării”. El a considerat că „Ungaria nu putea să-și îndeplinească misiunea sa unitară, ea are indispensabil nevoie de întreg teritoriul său, adică de frontierele sale naturale și totalitatea forțelor”. La Est, frontiera naturală a Ungariei era Tisa. Este limpede că acest politician, ca și toți ceilalți, urmărea permanentizarea cotropirii teritoriale realizată în dauna românilor. (prof. dr. Dumitru ZAHARIA)
Lasă un răspuns