SCRIPTA MANENT Pius al VII-lea, printre puținii apărători ai românilor catolici din Faraoani

Pontificatul papei Pius al VII-lea a fost între anii 1800-1823, timp în care a fost desființată Episcopia catolică Bacău și înlocuită cu un vicariat apostolic, al cărui centru administrativ era la Iași, unde a funcționat între anii 1816-1884. Primii demnitari au fost : Giusseppe Bonaventura Berardi, 1816-1818, apoi Giovanni Filippo Paroni, 1818-1825. Ultimul episcop catolic a preluat conducerea misiunilor moldovenești într-un moment în care lupta pentru acapararea Moldovei devenise acerbă. Împăratul de la Viena, și Meternich urmăreau să-și impună rolul dominant folosindu-se de orice căi și mijloace, inclusiv coruperea misionarilor trimiși aici de Sfîntul Scaun, cărora li s-a impus obligația de a vizita pe împărat înaintea sosirii la parohia destinată. Țarismul nu se lăsa cu nimic mai prejos pentru a-și consolida pozițiile în Moldova și a-și extinde influența în Balcani. În interiorul Moldovei acționa o partidă a misionarilor trimiși de provincia franciscană Ungaria.

Fruntașul acesteia era Alexander Popp, un român renegat născut într-un sat de lîngă Cluj, instruit și educat în spiritul calvinismului șovin, adept al introducerii și folosirii limbii maghiare în practicarea cultului catolic în Moldova, ceea ce nu se realiza nici în Ungaria și nici în Transilvania, deoarece se întreținea limba latină. Ajuns misionar în Moldova, în anul 1804, acesta a funcționat ca administrator la mai multe parohii de aici. A excelat prin fapte imorale, abuzuri și neîndeplinirea obligațiilor misionare la Tîrgu Trotuș și Faraoani. La Trotuș și-a însușit terenul cumpărat de credincioși pentru parohie, unde a devenit fabricant de țuică, negustor al produsului obținut și al vinurilor. La Faraoani, refuza serviciile față de credincioși dacă nu-i vorbeau în limba maghiară. La acestea se adăuga necinstirea fetelor și a femeilor din parohie. Credincioșii de aici au relatat Sfîntului Scaun despre faptele misionarului. Paroni, cunoscător al stărilor de fapt din dioceza încredințată lui, a încercat, prin decretul elaborat și dat la Săbăoani în 17 martie 1821, să îndepărteze „abuzurile care înconjură dioceza și au desfrînat pe toți” slujitorii. Alte măsuri adoptate de episcopul de la Iloan au fost motivate de „pericolul izbucnirii unor răzvrătiri ale credincioșilor lor, determinate de „abuzurile și comportările scandaloase” ale slujitorilor cultului.

Între cei ce provocau nemulțumirile românilor catolici din Moldova era și Alexander Popp, paroh de Faraoani între 1820- 1830, căruia îi plăcea viața ușuratică, consumul vinului și al rachiului, insultarea în modul cel mai trivial a credincioșilor pentru refuzul de a accepta limba maghiară. Pius al VII-lea cunoscînd compartamentul primitiv al celui ce se autointitula „administrator de Faraoani”, a dat dispoziție episcopului de Iloan să ancheteze situația de aici. Deplasarea la Faraoani i-a convins asupra faptului că nemulțumirile enoriașilor erau justificate, deoarece parohul și înlocuitorul său foloseau expresiile cele mai nepermise în discuțiile cu ei. Aceștia refuzau acceptarea vorbirii în limba maghiară. Decretul scris de episcop, în registrul parohial, convinge asupra stărilor reale de aici, deoarece cuprindea 12 mărturii impuse slujitorilor, prin care au fost obligați să-și ceară scuze publice în fața credincioșilor și să condamne pe cei ce vor mai folosi expresiile jignitoare la adresa celor ce refuzau vorbirea în limba maghiară. Documentul scris la Faraoani este o mărturie concludentă asupra originii și limbii vorbite de români. (Prof. doctor Dumitru ZAHARIA)