Scripta manent

Legitimitatea istorică

Un incident provocat în urmă cu o săptămînă, de un grup de naționaliști maghiari din Ungaria, la fosta graniță româno-ungară de la Ghimeș – Palanca, și despre care ziarul nostru v-a informat pe larg, a readus în discuție problema legitimității istorice a celor două etnii în zona respectivă. Pentru clarificarea unor adevăruri care au girul documentelor din marile arhive europene, am apelat la unul din cercetătorii de marcă ai Bacăului, prof. Dumitru Zaharia, specialist în arhive. Redăm, în cele ce urmează, punctele de vedere ale domniei sale.

Adevărul despre așezările comunei Ghimeș-Făget

Localitățile rurale care formează astăzi comuna Ghimeș-Făget, județul Bacău, sînt toate sate românești. Primii lor locuitori au fost români refugiați din Moldova, din cauza vitregiei timpurilor. Aceștia au ridicat primele case, exemplul lor fiind urmat și de alți moldoveni. După lupta de la Zărnești (11 august 1690), contele Marsilli a străbătut zona pentru a lua măsuri de apărare a Transilvaniei împotriva bandelor de jefuitori conduse de Thokoly. Cu acest prilej, a fost întocmit un plan de situație privind zona „Gemeș”, păstrat astăzi la Biblioteca Universității din Bologna.

De atunci și pînă astăzi s-au petrecut multe evenimente semnificative, dintre care menționăm: mai mulți locuitori moldoveni s-au așezat aici și au extins satele Făget, Ghimeș, Bolovăniș. Primii locuitori de pe Ghimeș se numeau Olteanu, Bîrsan, Cojocaru, Colceriu, Ungureanu. Dezvoltarea așezării Făget, creșterea numerică a populației, a impus ridicarea unei biserici ortodoxe, care, ulterior, a devenit greco-catolică datorită măsurilor abuzive impuse de Curtea Imperială din Viena. Către mijlocul secolului al XVIII-lea a început să funcționeze aici școala românească condusă de Vasile Rusu. Activitatea acestuia a fost prodigioasă și încununată cu succese, deoarece a cultivat elevilor săi conștiința românității, sentimentele patriotice, dragostea față de credință, limba strămoșească.

Documentele scrise de parohii greco-catolici arată onomastică și toponomie românească la Făget, Ghimeș, Bolovăniș, ca și în restul zonei. Din nefericire, violența austriacă și-a spus cuvîntul în fixarea graniței moldo-austriacă.

Populația românească a fost amestecată cu români și secui maghiarizați prin adunarea unor grupe de soldați ai regimentului secuiesc, colonizarea oamenilor de altă etnie și credință religioasă. Deși numărul credincioșilor catolici s-a redus, totuși, în anul 1785, a fost organizată Parohia Catolică Ghimeș-Făget.

Slujitorii catolici au scris și ei că cei mai mulți copii botezați erau „din Moldova” (exemplul Moldavia) . Onomastica lor: Mihai, Oprea, Simion, Popovici, Marcu, Focșa, confirmă originea românească a acestor oameni.

Limba latină era folosită ca instrument al vorbirii și scrisului. Limba maghiară nu era recunoscută de Sfîntul Scaun ca limbă liturgică. Și nu se putea folosi în practicarea cultului divin.

Prin șiretlic, înșelătorie, abuzuri, încălcarea drepturilor populației

autohtone, folosirea jandarmeriei, funcționarilor și preoților bine plătiți, după 1867 a fost impusă această limbă, conform invenției șovine „limba face națiunea”, teorie falsă.

În toată perioada stăpînirii austro-maghiare, 1867-1918, ca și în cea a guvernării horthyste (1940-1944), românii au avut de îndurat aplicarea legilor nedrepte, de asuprire națională, socială, culturală, religioasă, economică, politică.

Organizarea Episcopiei greco-catolice maghiare de Hajdudorogh

(1912), trecerea așezărilor respective sub autoritatea acestui demnitar greco-catolic, a produs revolta românilor, urmată de arestări, judecăți, condamnări, crime. Situații groaznice s-au petrecut între 1940-1944, prin organizarea de lagăre și crime. Consecința măsurilor teroriste a fost maghiarizarea unora dintre românii acestor localități. (Prof. Dumitru Zaharia)

Iată ce ne spun documentele oficiale

„Domnule Revizor,

La ord. Dv.nr. 157/1939, avem onoarea a vă raporta în continuare cele ce urmează:

Pentru menținerea naționalităților, sătenii noștri au dus o luptă aprigă pe teren religios. Mai jos redăm cele ascultate de la frații Gheorghe și Gavrilă Colcer, oameni între 75 și 80 de ani: „Noi, bolovănișenii sîntem de religie greco-catolică. Ici-colea găsești cîte un catolic. Întotdeauna am mers regulat la Sfînta Biserică, căci pe lîngă slujbă, preotul nostru ne mai aduce la cunoștință știrile mai însemnate ce se petreceau în lume și în sat. Pînă în 1907 am avut pe Preotul Ciobotariu, care era un bun român și un om cu frica lui Dumnezeu. În anul următor ne-a venit un nou preot și totodată și misionari ai Episcopiei greco-catolice maghiare de la Haidudoroz, care căutau să ne alipească la aceată Episcopie nouă.

Noul preot a și făcut misa noastră. Atunci ne-am strîns cîțiva și am făcut un protest pe care l-au semnat două sute de oameni și l-am înaintat acestei episcopii. Pînă seara am și fost arestați de jandarmii unguri, iar scrisoarea pusă la poștă ne-a fost scoasă și ruptă. Cei patru conducători ai acestei mișcări au fost întemnițați și au fost dați în judecată, că uneltesc împotriva statului. Procesul a ajuns pînă la Curtea de Apel, iar în apărarea noastră s-au înscris mulți avocați ardeleni. La acest proces s-a prezentat protopopul nostru care a venit cu „Actul nostru de unire din 1700”, unde spune că în afară de punctele recunoscute de noi nu ne mai abatem. Cei toți dați în judecată au fost achitați.

Tocmai în anul 1912 a venit decizia prin care ni se făcea cunoscut că noi ne-am alipit Episcopiei de la Haidudoroz. Această decizie ne-a fost citită de preot spunîndu-ne că e semnată de împărat și de Papă și nimeni nu o mai poate încălca. În timpul citirii ei, în biserică, noi eram înconjurați de mulți jandarmi. Am protestat.

D-lui Revizor școlar al jud. Ciuc. M.Ciuc.