Imunitate față de legile țării?!
Primim, la redacție, o scrisoare cu un conținut mai puțin obișnuit; o scrisoare care abordează practicile și abuzurile la care se dedau unele fețe bisericești, în numele credincioșilor și al bisericii, pentru a-și atrage foloase nemeritate – în parte sau în totalitate, după cum se exprimă semnatarul. Iată, în continuare, conținutul scrisorii, cu precizarea că, publicîndu-l, nu facem altceva decît să dăm curs principiului dreptului la opinie al fiecărui cititor:
„Domnule director,
Subsemnatul Badiu Grigore, din localitatea Boiștea de Jos, zona Onești, octogenar, veteran de război; din cele ce voi relata aici să nu credeți că sînt un ateu sau jalbagiu de meserie; dincontră, sînt un om cu frică de Dumnezeu, apropiat bisericii și cu respect pentru fețele bisericești – drept pentru care cunosc bine problemele cu care se confruntă Biserica. înainte de comunism, preotul avea o leafă de la stat, pămîntul parohiei (cinci hectare) și micile daruri în bani și natură de la servicii. A venit comunismul, cînd s-a comasat terenul agricol la stat sau CAP, care le-a diminuat veniturile. De la nivelul Episcopiei s-a apelat la credincioși să contribuie cu o sumă anuală modestă și s-a instituit o contribuție benevolă numită „contribuție parohială”, din care o parte era pentru retribuția preotului (fixă), iar cealaltă parte – pentru cheltuielile bisericii, astfel că Biserica avea tot timpul un fond bine gestionat de către Consiliul Parohial, respectiv epitropul, care se ocupa cu administrarea bisericii.
După revoluție era normal ca această contribuție să se suprime, pentru că leafa preotului s-a mai normalizat, pămîntul parohiei (5 hectare) a revenit acesteea (preotului) și veniturile au crescut considerabil. Dar acesta și-a făcut tarife (mute), la servicii, fără circulare de sus sau alte acte normative, contribuția anuală a devenit un bir, dar fără a ți se face vreun serviciu. Trebuie să dai această contribuție, care a ajuns la 400 000 de lei de familie și sunt cam 350 de familii, și totuși preotul se plînge că biserica are datorii mari la stat. Și-a ales în Consiliu cei mai nepotriviți oameni, care iscălesc procesele-verbale numai în favoarea preotului. Lumînările aduc un cîștig masiv, fiindcă în comerț o lumînare (cea mai mică) este 400 – 500 lei, iar la biserică – 5 000. Locurile de veci în cimitir, la străini (de așezare – n.n.) se dau de la 5 milioane de lei în sus. Serviciile principale – înmormîntare, botez, cununie – costă de la un milion în sus, și el le spune la toate: „pentru biserică”, dar biserica nu are nici un ban și nici nu-i trebuie. Este numai aducătoare de venituri; toate veniturile sînt ale preotului. Dacă se mai revizuiește ceva la 15 – 20 de ani, atunci se adună sume speciale de la enoriași. Căci biserica nu are în visterie nimic. Noi am dori să se suprime această contribuție pentru preot, căci are destule venituri și să se revină la formula de dinainte de comunism. Aceste practici se petrec numai la sate, căci la oraș nu există așa ceva. Și am dori să se publice în ziar ce datorii are Biserica față de stat, căci lumea este necăjită – pensionari, șomaj, ajutor social, altceva nimic – și nu se mai poate face față cheltuielilor. Știm că tentaculele Fiscului au pătruns prin toate ungherele societății, iar la această categorie de trăitori – nu. Parcă ar avea imunitate față de legile țării!
Deci, în încheiere, v-aș ruga să luați contact cu mai-marii județului și cultelor ca să se suprime această contribuție (bir) care este complet ilegală.
Vă mulțumesc anticipat, chiar dacă numai veți citi această hîrtie. Cu deosebit respect, Badiu Grigore”.0 de lei de familie și sunt cam 35
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.