Scrisoarea zilei

Decontul abuzului de lăcomie (2)

Jaful pădurilor românești a cunoscut, și continuă să cunoască dimensiuni incredibile. Sînt județe, printre care Bistrița Năsăud, Harghita, Mureș unde media tăierilor zilnice ilegale depășește un hectar; iar Bacăul nu este, nici el, prea departe de această „performanță” nedorită. O prezentare a acestui amplu fenomen am făcut-o în primul episod al acestor luări de poziții. Ce-i de făcut în continuare?

Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale este preocupat de stoparea decimării pădurilor și de restaurarea ordinii în acest sector vital al economiei prin noul cod silvic ce se află în dezbatere publică. Iată cîteva opinii personale în legătură cu acest viitor act normativ, precum și unele măsuri pe care eu personal le-aș vedea necesare. în primul rînd: pădurile aflate în posesia proprietarilor privați – în suprafață de peste trei milioane de hectare – reprezintă zona cea mai vulnerabilă în fața unor interese, altele decît cel național – care urmărește extinderea suprafețelor ocupate cu vegetație forestieră, dar și exploatarea în regim silvic bine coordonat. Aici este locul în care se naște conflictul de interese dintre proprietarii particulari și stat. Un conflict care a generat, și va genera în continuare condițiile de decimare a pădurilor.
Un alt obstacol în calea dezvoltării și protejării patrimoniului forestier al țării prin înființarea de plantații noi îl constituie lipsa de interes din partea investitorilor potențiali, aceasta și din cauză că între momentul înființării pădurilor și cel al exploatării masei lemnoase se interpune un interval de timp cuprins între 40 – 60 de ani. Sînt, deci, investiții cu scadența întîrziată, rata de recuperare a sumelor investite nefiind în măsură să stimuleze interesul imediat. Statisticile oficiale ne oferă un exemplu concludent: pînă în prezent nu a fost plantat nici un hectar de pădure în sectorul privat. Cu plantații anuale de sub 20.000 de hectare și cu un ritm de tăiere de peste 50.000 de hectare în decada ’94 – 2004 este clar că pădurea – prin mecanismele naturale prin care se acționează asupra mediului – ne va sancționa drastic și cu repercusiuni incalculabile. în nici un caz nu se va putea asigura ca în următorii zece ani patrimoniul silvic național să ajungă la zece milioane de hectare.
Pe lîngă măsurile prezentate, aș insista pe următoarele direcții: preluarea la fondul silvic de stat – prin operațiuni de cumpărare a acelor suprafețe oferite de deținătorii particulari, la nivelului prețului de piață, așa cum s-a procedat și în urmă cu doi ani. O altă variantă de organizare a gestiunii patrimoniului silvic privat ar fi ca ocoalele silvice ale statului să preia proprietățile private în pază și exploatare, în condițiile în care titularul de teren rămîne în continuare proprietarul pădurii; dar proprietarul respectiv să beneficieze de uzufructul terenului său, în bani sau material lemnos asigurat prin unitățile de exploatare ale Romsilva corespunzător randamentului rezultat din specia aflată pe terenul deținut. Numai în aceste condiții se vor putea realiza în mod centralizat lucrările de întreținere, de plantări pe noi suprafețe, tratamentele împotriva dăunătorilor, paza și exploatarea prin deducerea costurilor din cota exploatabilă a terenului. O altă modalitate ar reprezenta-o delimitarea haturilor împădurite rămase în paza, întreținerea și gospodărirea individuală a fiecărui proprietar prin grija ocoalelor silvice. Este necesară, de asemenea, împădurirea a cel puțin 3,5 milioane de hectare de teren, cu un ritm anual de 350.000 de hectare, pe o perioadă de zece ani de către Romsilva, care deține logistica necesară, respectiv prin asigurarea resurselor financiare de la bugetul de stat, cît și din veniturile proprii.
O altă importantă sursă o reprezintă circa 12,2 milioane de hectare de teren arabil, de pășuni și fînețe, din care o însemnată suprafață se află în zone situate în pantă supuse unor eroziuni și al căror potențial agricol este nul sau nesemnificativ pentru agricultură. Podișul Moldovei este una din aceste locații.
Limitîndu-mă la cele cîteva constatări, opinii și sugestii pe care le-am formulat, nutresc speranța că pădurea va reprezenta, totuși, una din prioritățile guvernamentale pe termen lung. Dar, vorba românului: vom trăi și vom vedea. (Pavel Darie, economist – Bacău)ea decimării pădurilor și de restaurarea ordinii în acest sector

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!