Scrisoarea zilei

Columnele noastre spirituale

Un subiect generos prin trăiri și sentimente, așa cum ni-l propune unul dintre colaboratorii constanți ai acestei pagini: lecții de istorie…în clase de școală sau în afara lor (muzee, cimitire de onoare ale eroilor, șantiere arheologice etc) și care reconstituie columnele spirituale ce susțin pantheonul istoriei naționale.

Ziua Națională a României a rămas în urmă, la ordinea zilei sînt problemele fierbinți ale vieții politice, dar tot mai vibrăm la importanța și lumina ei; lecția ei ne spune că o soartă nemiloasă i-a obligat pe românii de-o limbă, de-o credință și de-o simțire să trăiască mult timp sub presiunea plăcilor tectonice ale imperiilor rivale între ele, dar tot timpul – cu gîndul la unirea într-un stat al lor. Infăptuirea de sub Mihai Viteazul fiindu-le călăuză, s-a reușit cea dintre Moldova și Muntenia, ulterior s-a adăugat Dobrogea. „Realizarea idealului nostru național a fost multă vreme considerată ca un vis frumos, întrezărit în negura unui viitor îndepărtat. Prea eram mici și slabi, prea puternici opresorii…”, ne spune C. Kirițescu în monumentala sinteză „Istoria războiului pentru întregirea României”. Se ivise șansa scoaterii de sub stăpîniri străine a altor teritorii românești, așa că România a intrat în război cu conștiința sfintei misiuni. Pe fronturi, ostași avînd în frunte comandanți de excepție, au luptat cu un eroism nemaiîntîlnit pînă atunci, sfidînd moartea cu tinerețea lor frîntă, îndurînd asprimi și grozăvii, arșițe și geruri, marșuri și tîrîșuri, foame și sete sub focul neiertător al inamicului, dar scrijelind cu baioneta pe stînci, între două lupte și scriind cu sînge: „Pe aici nu se trece!”, „Nici pe aici nu se trece!” și, poate, mușcînd pămîntul țării cu ultimele cuvinte: „După mine, băieți, mereu înainte!”. Nici în spatele fronturilor n-a fost mai ușor, prin gîndurile și faptele lor zidindu-se edificiul biruinței.
Bătălia Oituzului a dat, din păcate, mult prea mari jertfe în morți, răniți, mutilați, dispăruți și prizonieri, o parte însemnată dintre primii dormindu-și somnul binemeritat în glia Văii Trotușului și confirmînd cugetarea „Pămîntul românesc are valoarea eroilor coborîți în el”. Cu prilejul unor sistematizări efectuate în cimitirul bisericii „Sf. Nicolae” din Onești, săpîndu-se, s-au găsit osemintele unor ostași înhumați în gropi comune. Prin grija preotului paroh Nicolae Pașcu, acestea s-au adunat și s-a trecut la proiectarea și executarea unui monument în al cărui osuar s-au coborît cu respectul cuvenit. La acțiune au contribuit și asociațiile naționale „Cultul eroilor” și „Veteranul de război”; de asemenea, creștini cu recunoștință pentru „generația de aur” care a trăit plinătatea clipelor de grele încercări, de vitejie pilduitoare cu ecouri depășind hotarele țării. Monumentul a fost dezvelit și sfințit printr-o impresionantă slujbă cu un sobor numeros de preoți și o numeroasă participare, eveniment marcat de Inaltul Decret Regal din 1920, de Ziua Eroilor. Acum, după 84 de ani de la acel eveniment, monumentul s-a propus a fi luat în îngrijirea și cinstirea elevilor Școlii Generale nr. 1 din Onești, care s-au declarat deosebit de onorați. Și cu prilejul evocat la începutul acestor rînduri, cercul școlar (avînd ca președinte profesoara Mihaela Ionaș), a depus – lîngă coroanele de flori ale Consiliului parohial și Primăriei, pe cea a școlii, însoțită de o vibrantă lecție în memoria jertfei și izbînzii întregitorilor de țară și de neam. Astfel, marile sărbători ale românilor, oriunde s-ar afla ei, ne-au dus (ne duc) din nou la acele spuse ale apostolului neamului, Nicolae Iorga: „Comemorațiile nu învie morții. Dar ele scot din nemurire, unde arde înaintea lor numai lumina săracă a recunoașterii din partea celor puțini, chipurile mari ale trecutului și le aduc, în lumina făcliilor de pomenire, înaintea altora cari pînă atunci sau nu știau nimic despre acei oameni, sau îi uitaseră. Și poporul întreg… se simte mai puternic în clipele procesiunilor, rugăciunilor și cuvîntărilor, căci la puterea lui se adaugă atunci, în ceasul de recunoștință, puterea păstrată în scrise, așezăminte și fapte… Dacă evenimentele mari se întîmplă și vremea se închide asupra lor, datoria noastră este să nu le uităm și să nu-i uităm”. Ceea ce, cu smerenie și veșnică recunoștință, și facem, spre liniștea sufletelor lor, spre nemurirea lor. (Corneliu Cristea, pensionar – Onești) de-o limbă, de-o credință și de-o simțir

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!