După mai bine de 14 ani de tranziție spre economia socială de piață, obsesia șomajului continuă să ne domine existența, cu riscurile pe care ea, această obsesie, le presupune mai ales pentru persoanele tinere și cele în vîrstă. Pentru a ajunge, într-un tîrziu, la un anume rezultat, trebuie să ai … răbdare și tutun! Experiența unei băcăuance în această direcție este suficient de relevantă, motiv pentru care îi publicăm, în continuare, scrisoarea adresată redacției, mai ales pentru punctele de vedere originale formulate în conținutul său:
ARTA DE A FI SAU A NU FI ȘOMER
Cred că mai tot băcăuanul ar dori să știe cîte ceva despre cum gîndesc domnii patroni din orașul nostru atunci cînd sînt în situația de a-și angaja salariații. În primul rînd, este prost înțeleasă noțiunea de interviu. În cei trei ani în care mi-am căutat de lucru, dar fără vreun fel de izbîndă, am auzit doar trei întrebări: ce număr de telefon am, cum mă cheamă și dacă am mai lucrat. Cel mai frecvent răspuns pe care-l primeam era «vă căutăm noi». Și cu atît rămîneam. Uneori, din cauza lipsei de experiență în domeniul muncii, ești pus în situația de a nu avea șansa să te încadrezi undeva. Sînt de formație filolog și pot să spun că am fost cam la 50 de interviuri. În prima etapă a peregrinărilor mele în căutarea unui loc de muncă (am fost la tot felul de interviuri), faptul că eram refuzată sau că mi se spunea să aștept acasă telefonul mi s-a părut normal, zic eu. Dar am văzut că se îngroașă gluma.
Am să abordez și alt aspect, acela al modului cum arată persoana care urmează să fie angajată. Un aspect foarte important. Doamne, ferește!, nu spun că nu contează aspectul exterior, este primul care iese în evidență, dar parcă mai mult ar conta ce are candidatul în cap. Uneori, anunțurile sînt foarte ambigue. Alteori, sub poleiala exprimării, cînd ajungi la locul respectiv îți dădeai seama că era cu totul altceva. În ciuda acestor lucruri, ceva, după mult timp, mi-a plăcut. O firmă a avut ca test niște întrebări-cheie la care trebuia să răspunzi cît mai detaliat și mai sincer. Din păcate, totul rămîne pe hîrtie. Trebuie să arăți musai bine ca să primești postul. Nu-mi vine în cap alt cuvînt decît «Să fim serioși!». Unde vom ajunge dacă tratăm astfel tineretul și nu-i acordăm nici o șansă de afirmare? Dacă absolvi o facultate nu te angajează nimeni pentru că nu ai experiență. Dar unde să o căpătăm? Stînd acasă? Găsirea unui loc de muncă dă multă bătaie de cap celor mai mulți dintre noi. Din păcate, societatea în care trăim nu oferă tinerilor prea multe șanse de afirmare!”
Mihaela Mocanu
Lasă un răspuns