Anunțată de conducerea societății „Transport Public” cu mai bine de o lună în urmă, scumpirea biletelor de autobuz la firma patronată de Agripina Sechelariu a devenit o chestiune de zile. Concret, cei de la „Transport Public” au solicitat Consiliului Local să aprobe o creștere a tarifelor de călătorie pe traseele urbane de la 10.000 de lei la 12.000 de lei începînd cu 1 iunie 2005. Totodată, prețul abonamentelor urmează să crească de la aceeași dată cu cel puțin 50.000 de lei. Există, însă, și o veste bună, pensionarii urmînd să beneficieze în continuare, în funcție de cuantumul pensiei, de o reducere de 40% sau 50% a tarifelor practicate pe autobuzele și microbuzele firmei „Transport Public”.
Cît privește motivele scumpirii biletelor de autobuz, acestea țin, printre altele, potrivit notei de fundamentare semnată de președinta Liliana Boghițoiu și directorul Neculai Șutu, de „creșterea indicelui prețurilor de consum în perioada octombrie 2004 – martie 2005, creșterea prețului la carburanți în perioada octombrie 2004 – martie 2005 cu 21,68%”.
în ceea ce privește Asociația Operatorilor de Transport Public Privat (AOTPP), conducerea acesteia a anunțat că, cel puțin deocamdată, va continua să circule cu 10.000 de lei biletul. „Nu se pune problema unei creșteri a prețului biletelor, mai ales că în utlima perioadă prețul motorinei s-a «așezat». Dacă cei de la «Transport Public» au decis să scumpească prețul biletelor, e problema lor. Noi le dorim călătorie plăcută, dar atunci cînd te întinzi mai mult decît ți-e plapuma, începi să răcești”, ne-a declarat Vasile Luncanu, președintele AOTPP. (Eduard CUCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.