Scurt pe 2

Sub zodia „scenaritei”

Cel care a lansat celebra zicală cum că românul s-a născut poet ar fi putut foarte bine să o continue adăugînd… și a murit scenarist. De ce? Pentru că pur și simplu atunci cînd nu scrie poezii (și în ultima vreme nu scrie mai deloc) românul se ocupă de scenarii. Cu cît mai fanteziste, cu cît mai mirobolante și mai neverosimile, cu-atît mai bine, că de nenorocitele de adevăruri, clare, limpezi, evidente ca lumina zilei n-au decît să se ocupe cei fără imaginație, cei lipsiți de fantezie, indivizii cu apariții anoste și tot atît de previzibile ca apariția țurțurilor la streșinile caselor în zilele geroase ale iernii. Scenarita, mai tot timpul prezentă în paginile publicațiilor noastre, a degenerat pe seama evenimentelor întîmplate în ultima vreme, la o adevărată molimă, la scară națională imposibil de stăvilit. Factorul declanșator poate fi identificat în chip indubitabil în fericita întoarcere a celor trei jurnaliști români răpiți în Irak și care întoarcere pare să fi avut darul de a ne umple pe toți de o inspirație debordantă, nestăvilită și devastatoare mai ceva ca dezlănțuitele puhoaie care au devastat casele și gospodăriile bănățenilor!
Furat de val, ca orice amărît de plaivazar al meleagurilor mioritice, am urzit și eu propriu-mi scenariu. Iată-l, cît se poate de sintetic, șturlubatec și metroplaxabil. Vor fi unii care vor spune că nu înțeleg unii termeni cam zbanghii pe care i-am utilizat în acest text. Păi, nici nu trebuie. Un scenariu care poate fi înțeles e un scenariu de rahat! Al meu, e posibil să fie de zahăr candel. Așa că înainte de a-l depăna pînă la capăt, vă doresc neînțelegere totală și înjurături cît încape.
Dar, să nu ne pierdem în amănunte. Mai întîi de toate eu cred că cei trei ziariști români înainte să plece în Irak s-au gîndit să plece în Irak. Mai logic decît atît nu cred că se poate. Cu toată logica, sînt destui care să spună că lucrurile s-au petrecut tocmai pe dos. Problema e ce căutau ei în Irak, ce i-a determinat să părăsească mirificele plaiuri mioritice spre a se aventura într-un loc atît de periculos, cum este Bagdadul? Eu cred că la baza acestei decizii disperate și aproape sinucigașe – și, evident, supozițiile mele se bazează pe surse dintre cele mai autorizate și demne de încredere – s-ar afla (în chip, desigur cît se poate de uluitor) înșiși C.T. Popescu și Ion Cristoiu, care cu geniul lor inegalabil, de proporții aproape cosmice, la umbra cărora nu mai crește nici iarba, i-a determinat pe cei trei tineri să se îndrepte spre Irak, unde – credeau ei -, mai aveau oarece perspective de afirmare. Momentul supremei decizii l-a constituit atunci cînd marele CTP a lansat pe piață divina metaforă a „guzganului rozaliu”, fapt ce i-a determinat pe cei trei ziariști să creadă în chip cu totul eronat că marele gînditor de la „Gândul” a făcut referire fie la tricoul de utecist al lui Cristoiu, fie la nasul lui Văcăroiu, ambele bătînd în chip indubitabil în rozaliu. Această lipsă de perspicacitate le-a fost fatală, determinîndu-i pe cei trei tineri să-și ia lumea în cap, mai ales că misterul „guzganului rozaliu” se lămurise cu destulă ușurință, spre marea satisfacție a celor mulți, care cu acel prilej… s-au ușurat și ei, pe îndelete! Din surse și mai autorizate și mai demne de încredere decît precedentele și care, evident, nu pot fi divulgate decît peste 55 de ani patru luni și trei zile, am aflat printr-o simplă deducție intuitivă, apriorică, apodictică și premonițională (toate avînd rădăcinile adînc înfipte în realitate) cum că cei trei tineri jurnaliști irakofili ar fi avut și niscai tentative de plagiat cu privire la „guzganul rozaliu”, dar care în realitate s-ar fi rezumat mai curînd la niște palide replici parodice gen: șobolanul zurbagiu, chițcanul nașparliu, hîrciobul zglobiu, sau cîte alte lighioane din specia rozătoarelor. Aceste nefericite expresii, la care s-au dedat cei trei jurnalișrti, au fost interpretate atît de către CTP, cît și de Cristoiu, ca niște aluzii destul de nerozalii la distinsele lor persoane. Auzi îndrăzneală! Fapt pentru care cei doi s-au simțit… siderați (unul – mai siderat decît celălalt), și cînd pe domniile lor le apucă sidereala îți iei lumea în cap și pleci unde vezi cu ochii (căci cu urechile n-am auzit încă pe cineva să vadă!). Așa se face că cei trei jurnaliști au preferat războiul din Irak decît „rezbelu'” cu cei doi mega-gazetari români, care văzînd că realitatea nu era defel rozalie s-au apucat să dreagă busuiocul declanșînd epidemia de scenarită în țara asta în așa măsură încît să nu se mai înțeleagă om cu om! Străini de toate cele întîmplate – susțin cei doi – n-ar fi nici Cotroceniul, unde „Pleșuvul Portocaliu”, deși părăsit de „Pleșu cel Nepleșuv” n-a stat prea mult pe gînduri, urzind și punînd la cale întoarcerea tinerilor ziariști din Irak. Acest amănunt i-a siderat și mai tare pe cei doi, încît există pericolul declanșării unei adevărate epidemii de „siderită… popescocristoiană” la scară națională! Ca și cum epidemia de scenarită n-ar fi fost îndeajuns pentru greu încercatul popor român! Dar, despre toate acestea, posibil într-un număr viitor. (Dacă nu mă vindec de scenarită pînă atunci…). (Horia Ioan POPESCU)pune că nu înțe

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!