Se anunță vremuri grele pentru sălbăticiunile din păduri

Administrator

S-au înmulțit vînătorii băcăuani

• după o oră de emoții și testări, numărul vînătorilor băcăuani a crescut cu 73

Emoțiile, stresul și gîndul că vor deveni vînători cu acte în regulă i-au dominat pe cei 85 de concurenți prezenți la ultimul examen obligatoriu pentru dobîndirea statutului de vînător sportiv. Mai ales că, pentru unii dintre ei era ultima șansă de a mai susține concursul, după ce îl picaseră în ultimii doi ani. Conștiincioși ca niște școlari, candidații au fost prezenți sîmbătă, 17 iunie, ora 9.00, la Colegiul Tehnic „Anghel Saligny”, unde au susținut proba scrisă, respectiv un test grilă, în asistența unei comisii, din care au făcut parte reprezentanți ai Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, dar și Asociației Generale a Vînătorilor și Pescarilor Sportivi. Stresul s-a dovedit a fi, pînă la urmă, inutil. Cel puțin pentru 73 dintre candidați, care au tratat examenul cu multă seriozitate. „Pentru prima oară în ultimii ani, procentul de promovabilitate a fost de 85 la sută. A fost o promoție bine pregătită, care a tratat cu seriozitate examenul. Se poate spune că este unul dintre cele mai bune examene susținute la Bacău în ultimii ani”, a declarat Gheorghe Vrînceanu, directorul AJVPS Bacău, membru în comisia de examinare. Dacă dintre candidații AJVPS au picat 12 concurenți din cei 67 înscriși, dintre concurenții Societății Vînătorul și Pescarul Sportiv (SVPS), nici unul nu a căzut sub pragul celor 20 de răspunsuri corecte din cele 30 trecute pe testul grilă. „A fost un examen cu un grad de dificultate asemenător celui din anii trecuți. Din cei 18 concurenți ai SVPS, nici unul nu a picat examenul. Mai ales că pentru șase candidați a fost reexaminare. De cînd sîntem înființați e primul an în care nu a picat nici un concurent”, a afirmat Gheorghe Bută, de la SVPS Bacău. Cei 12 care nu au promovat examenul din această vară vor mai avea o șansă anul viitor, după efectuarea unei noi instruiri practice și tragere în poligon, precum și după ce își vor reînnoi certificatul medical și cazierul judiciar. (Ionuț BARBU) judiciar. Cei care au abs

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.