Aproximativ 400 de delegați de la toate filialele din județ ale Partidului România Mare sînt așteptați să participe, la sfîrșitul acestei săptămîni, la lucrările celei de a doua Conferințe Județene organizată în acest an de gruparea politică. Angela Bogea, vicepreședintele Consiliului Județean și președintele Județenei Bacău a PRM, spune că principalul punct aflat pe ordinea de zi va fi reprezentat de alegerea unei noi structuri de conducere a organizației. „Pregătirea alegerilor a fost gîndită pînă la ultimul detaliu. Delegații care își vor exercita votul au fost, deja, convocați. în sală se va intra pe bază de buletin”, spune Angela Bogea. Actualul președinte al organizației nu a ascuns că intenționează să candideze pentru un nou mandat. „Va exista o comisie desemnată care îi va propune pe cei care pot candida pentru șefia organizației. Vor fi alegeri democratice, așa că sînt convinsă că nimeni nu va avea nimic de contestat”, mai spune Angela Bogea. (Elena SOLOMON)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.