Prefectura Bacău caută soluții financiare pentru sinistrații ale căror locuințe au fost afectate anul acesta de inundații. „La nivelul județului nostru s-au estimat pagube de peste 160 de miliarde de lei vechi. Vrem să găsim soluții pentru acordarea unor ajutoare financiare sinistraților ale căror case au fost afectate de alunecările de teren, acestea reprezentînd o prioritate pentru noi”, ne-a declarat prefectul Gabriel Berca. Prefectura Bacău a transmis Guvernului și Ministerului Mediului situația cu pagubele din județul nostru și așteaptă ca prin programele acestui minister să se găsească soluții pentru zonele cu risc de alunecări de pămînt. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.