Se finanțează Planurile de Urbanism

Redacția Ziarul de Bacău

Autoritățile administrației publice locale au obligația, prevăzută de legislația în vigoare, de a asigura elaborarea planului urbanistic general al unității administrativ teritoriale.

În lipsa acestui tip de documentație de urbanism, aprobată în condițiile legii, este interzisă atât emiterea certificatelor de urbanism și autorizațiilor de construire de către autoritățile locale, cât și realizarea oricăror investiții publice sau private.

În perioada 2002-2004 au fost sprijinite financiar cu fonduri de la bugetul de stat, în completarea surselor proprii, un număr de 63 de consilii locale comunale, care au procedat la contractarea actualizării Planurilor Urbanistice Generale, aflate în prezent în proces de avizare/aprobare.

Întrucât documentațiile de urbanism pentru 16 comune au rămas necontractate, s-a propus ca suma de 300 de milioane de lei alocată de Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și turismului, să fie repartizată acestora proporțional cu contribuția proprie în buget a unor sume cu această destinație. Ca o măsură suplimentară, trebuie în același timp să se țină cont de indicatori precum suprafața administrativă, suprafața din intravilan și populație. Astfel, localitățile Ardeoani, Asău, Căiuți, Dofteana, Filipești, Ghimeș Făget, Livezi, Motoșeni, Parava, Pârgărești, Podu Turcului, Tamași și Sascut vor primi sume cuprinse între 16-32 de milioane de lei, reprezentând subvenții pentru anul în curs.

Ca o mențiune, în prezent, în județul Bacău trebuie reactualizate Planurile Urbanistice generale și regulamentele locale de Urbanism pentru municipiul Bacău și pentru orașele Comănești și Dărmănești.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.