La Centrul de Transfuzii Sangvină din Bacău se preconizează o nouă criză de sînge de la jumătatea lunii martie. „Luna aceasta nu mai putem face teren pentru a strînge sîngele de la donatori. La Onești am luat sînge de la 111 donatori, iar de la Moinești de la 58 de persoane. Acesta ne va ajunge pînă la jumătatea lunii”, ne-a declarat Carina Barcan, director la Centrul de Transfuzii din Bacău. Conducerea centrului mai spune că din a doua parte a acestei luni, pentru persoanele care au nevoie de transfuzii se va apela la populație și la aparținătorii pacienților. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Se întrevede o nouă criză de sînge
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.