Se pare că fotbaliștii oneșteni vor încasa, pentru victoria cu CSM Medgidia, o primă în valoare de 500 de dolari. Asta pentru că la începutul campionatului, președintele Ion Marian a declarat că în cazul în care echipa sa va ocupa prima poziție în clasament, primele pentru victorie vor fi de 500 de dolari, indiferent de locul disputării jocului. În altă ordine de idei, după meci, același președinte se pregătea cu emoție să împartă invitațiile la nunta fiicei sale, de pe 5 octombrie, membrilor conducerii clubului și jucătorilor. Noi îi urăm „casă de piatră”, iar președintelui să ocupe aceeași funcție și în următorul sezon, cînd FC Onești va evolua în Divizia A! (Cristian BLĂNUȚĂ)
Se mărită fata președintelui!
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.