Direcția Generală de Pașapoarte va modifica valabilitatea pașapoartelor, începînd cu 29 ianuarie. Astfel, documentele de călătorie în străinătate vor fi valabile trei ani pentru persoanele care nu au împlinit 14 ani (se pot elibera și cu valabilitate sub trei ani, la solitarea părinților), cinci ani pentru persoanele cu vîrsta cuprinsă între 14 și 25 ani (pînă în 18 ani se eliberează cu valabilitate sub cinci ani, cu condiția să nu se depășească data la care titularul împlinește 18 ani), și zece ani pentru persoanele care au împlinit vîrsta de 25 ani. Valabilitatea mențiunii privind înscrierea minorilor pînă în 14 ani în pașaportul părintelui este de trei ani, dar nu mai mare de valabilitatea pașaportului. „Așteptăm să primim normele metodologice pentru a putea pune în aplicare prezenta lege”, ne-a declarat comisarul șef Ioan Matei, șeful Serviciului Public Comunitar de Pașapoarte Bacău. (Florin CRĂCIUN)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.