Se nenorocesc singuri, nenorociții!

Administrator

Eduard ADAM

Stăteam și mă întrebam cît de nenorocit trebuie să fii, ca să ajungi să vinzi ce-ți oferă cineva drept ajutor. Gîndul acesta mi-a venit cînd am citit articolul unei colege, care s-a dus la sinistrați pentru altceva, dar a ajuns să scrie despre cum își vînd ajutoarele. Primesc trei saci de ciment, îi vînd. Dai banul, sînt ai tăi. La fel fac și cu fierul – beton, și cu bolțarii, cu tot ce le dă statul pentru a-i ajuta să depășească impasul numit „inundații”. De fapt, se zvonea de mult timp că zeci de familii își vînd materialele de construcție primite de la stat. Nu mi-a venit însă să cred, cînd am văzut că cei mai mulți nici măcar nu se mai sfiesc. Exact din locul în care se descarcă materialele, direct de-acolo le și distribuie cumpărătorilor. Recunosc că autoritățile știu, la fel și polițiștii și tot satul, dar nu mai au nici o urmă de teamă. Știu că unii închid ochii, altora chiar nu le pasă ce se întîmplă.

Eu cred însă că cei tratează lucrurile atît de ușor fac o mare greșeală. Și spun asta, gîndindu-mă că, după ce-or să termine banii, aceiași nenorociți cărora statul le-a dat, iar ei au vîndut, or să rămînă sub cerul liber. Și-or să se ducă buluc tot pe la primării, și-or să ceară ajutoare tot de la stat. Adică tot de la noi, că doar guvernanții care dau cu pixul, acordînd sprijin financiar fără rezerve, nu dau din pușculița lor, ci din sacul mare al țării, la care contribuie fiecare cetățean. Așa că, sincer, mie nu-mi convine cîtuși de puțin să tot plătesc taxe, iar cu banii mei, transformați în ajutoare, niște nenorociți să facă ce vor. Pentru că dacă aș ști că din banii de pe ajutoarele vîndute și-ar lua măcar de mîncare sau le-ar lua hăinuțe la copii, tot ar fi o treabă. Numai că sînt aproape convins că grosul sumei se duce pe băutură. Copiii le mor de foame acasă, flămînzi și desculți, nici case nu mai pupă, iar capii familiilor, cei care au dat totul pe nimic, zac cît e ziua de lungă prin birturi.

Iată suficiente motive pentru care nu cred că e bine să-i lăsăm pe acești inconștienți să facă chiar tot ce vore, pe banii noștri. Cred că primarii ar trebuie să intervină prompt și să-i pună la zid pe cei care-și vînd ajutoarele. Fie să fie trecuți pe-o listă neagră și să nu mai primească nici un colț de pîine, oricît de rău vor trăi pe viitor, fie să restituie sumele obținute după vînzarea materialelor, dacă nu pot justifica banii. Pentru că, repet, nu mi se pare firesc să plătesc eu șprițurile unor bețivani inconștienți. Și dacă vreunuia dintre dumneavoastră o să i se pară prea dur limbajul, vă rog să faceți un exercițiu. Vă rog să vă gîndiți că, atunci cînd își vînd ajutoarele, capii familiilor nu-și întreabă nici nevestele, nici copiii. Pentru că aceștia vor fi primii care vor suferi, odată rămași sub cerul liber, în frig, la iarnă. Și cum copiii nu-i poți lăsa pe cei mici să moară, autoritățile or să-i ajute, implicit, și pe adulți. Și, repet, nu-i corect nici așa.

O să ajungem să trăim mai bine cînd o să ne așternem mai bine. Cînd o să gîndim înainte de a lua o dicizie. Cînd o să pricepem că decizia luată azi ne influențează ziua de mîine. Iar povestea asta trebuie s-o înțelegem toți, și fiecare să-și asume consecințele gesturilor lor. NśHśhśNś0gë+ Helvetica-R

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.