Se poate face mai mult

Administrator

Consiliul Județean Bacău, în parteneriat cu Fundația pentru Educație și Sprijin Comunitar „Constantin Brâncoveanu” finalizează în aceste zile proiectul „Promovarea asistenței sociale pe teren (la domiciliu) – ASIST 2003 – RO 0108.03.03.288”, finanțat prin intermediul Programului Phare 2001 Coeziune Economică și Socială, Schemă de Investiții în Servicii Sociale.
Proiectul a avut ca principal obiectiv prevenirea abandonului persoanelor aflate în dificultate prin promovarea serviciilor de asistență socială la domiciliu și crearea unui Centru de restabilire socială și reabilitare. Grupul țintă a fost constituit din 300 persoane în vîrstă, aflate în dificultate (dintre care 200 persoane aflate în situații de dependență și 100 persoane cu handicap de grad ușor/mediu), familiile lor și (indirect) comunitatea din municipiul Bacău.
Reușita proiectului a avut la bază realizarea a trei obiective principale. Unul dintre acestea a presupus crearea unei rețele de lucrători sociali la domiciliu, obiectiv ce a fost atins prin angajarea unui număr de 30 de persoane, formate prin instruire de specialitate. Au avut prioritate la angajare șomerii și tinerii care au intrat pe piața muncii pentru prima dată, în mod special cei proveniți din centrele de plasament.
Proiectul a vizat, în egală măsură, și îmbunătățirea standardelor de conviețuire socio-familiale prin acordarea de asistență de specialitate la domiciliu și în cadrul centrului de restabilire socială și reabilitare. De această asistență au beneficiat 200 persoane în vîrstă, aflate în situații de dependență și 100 de persoane în vîrstă cu handicap de grad ușor/mediu, ca și familiile acestora.

Cunoaștem cu adevărat nevoile celor de vîrsta a treia?

Strategiile de intervenție utilizate au inclus întîlniri cu membrii familiilor asistaților pentru clarificarea, evaluarea corectă a situației beneficiarului, ierarhizarea necesităților și priorităților acestuia și ale membrilor familiei, precum și pentru a rezolva problemele în interiorul familiei și a dezvolta un sistem de sprijin familial.
Este esențial ca membrii familiei să înțeleagă nevoile și problemele cu care se confruntă bătrînul.
Pe măsură ce se apropie de vîrsta a treia, individul își restrînge diversitatea cîmpului de interese, de preocupări și acțiuni. El se concentrează asupra domeniilor care au fost importante și constante de-a lungul vieții sale de adult, pe care le adîncește și le perfecționează.
Deseori, preocuparea centrală o reprezintă manifestarea explicită a unor tendințe latente care au fost reprimate de-a lungul întregii vieți.
Bătrînii preferă un domeniu de existență și de preocupări bine definit, controlabil, cu cît mai puține necunoscute și schimbări. în perioada vîrstei a treia se înregistrează o reducere a mobilității psihice, a diversității orientărilor, o tendință de ancorare într-un univers habitual cunoscut, într-un spațiu familiar. Schimbările și nevoile de adaptare la nou sînt refuzate sau induc anxietate și dezorientare, constituind o sursă de manifestări negative.
Bătrînii sînt mai înclinați la preocupări ce vizează trecutul, la regresie în trecut și în perioadele incipiente ale vieții, manifestînd preferințe pentru contactul cu copiii, reducerea planurilor de viață, tristețe și preocupare față de iminența bolii. Ansamblul metamorfozelor firești ale vîrstei a treia este influențat de o serie de factori organici și psiho-sociali. Dincolo de toate constatările etico-morale rămîn poveștile de viață plină, pe care bătrînii le poartă cu ei.

„E bine să ai cu cine schimba două vorbe”

S-a născut în Botoșani. Clasele primare le-a făcut în satul natal, apoi și-a continuat studiile în Dorohoi. „Copilăria mea a traversat ani frumoși, dar războiul a însemnat o perioadă grea familia mea. Nici timpurile care au urmat nu au fost mai ușoare, din cauza regimului politic instalat după 1944. Tatăl meu era dintr-o familie de boieri și, prin urmare, amenințat cu deportarea la canal. Și-a cedat pămîntul statului, iar cu restul a fost nevoit să intre la CAP. Altfel, noi cei trei copii eram amenințați să fim eliminați definitiv din liceu”.
Au urmat anii de facultate – Facultatea de Filologie din București, după care, prin repartiție a găsit un post în județul Neamț. După căsătorie s-a stabilit în Bacău. A profesat ani buni la școlile din oraș, apoi prin concurs a intrat asistent universitar la Institutul de subingineri din Bacău, la facultatea de filologie. După o activitate de peste 20 de ani a ajuns pragul pensionării. în cuvinte puține, așa se prezintă o viață de om.
„Sufăr de mai multe boli: hernie de disc, poliartrită reumatoidă de gradul III/IV și osteoporoză. înainte de operația de hernie de disc din ianuarie 2002, în urma unei crize puternice am făcut o pareză. Operația a rezolvat lezarea nervului sciatic, dar nu și pareza.
Osteoporoza a apărut și a evoluat concomitent cu poliartrita al cărei tratament de bază îl constituie cortizonii – dăunători oaselor. Este o osteoporoză mixtă, severă care, deși tratată, îmi face probleme. Poliartroză la ambii genunchi și coxartroză bilaterală, mai accentuat dreapta. în plus, artroze la ambele mîini și la picioare”, îmi povestește bătrîna despre suferințele ei.
Se deplasează, în casă, cu puncte de sprijin, iar în exterior la brațul cuiva (un însoțitor) pe distanțe de 250, maximum 300 de metri în zilele cele mai bune. Alteori se limitează la a ieși în fața blocului, pe un scaun, fără posibilitatea mișcării.
„Proiectul dumneavoastră ne-a ajutat pe mine și familia să ne descurcăm un pic mai ușor. Contează mult dacă există cineva care să te ajute la curățenie, la făcut piața; chiar și dacă ai cu cine schimba două vorbe te ajută mult”, se destăinuie bătrîna.

„Am fost rănit în război”

Pînă în 1951, omul a fost ofițer. Regimul comunist l-a scos din armată pe motive politice. A profesat apoi în contabilitate, făcînd cursuri de specialitate și avînd funcție de contabil șef pînă la pensionare. A participat activ în război, în perioada 1944-1945. Pentru merite militare a primit Crucea României cu frunze de stejar și panglică de virtute militară. Conform legii din 1994, a fost luat în evidență ca veteran de război. Iernile petrecute pe front și-au pus amprenta asupra sănătății bătrînului. Are reumatism și ulcer duodenal, iar coxartroza bilaterală îi dă dureri mari și îl pune în imposibilitatea de a se mișca.
„Ajutorul fundației ne este mai mult decît binevenit. Și mai binevenit ar fi un program prelungit, patru ore săptămânal fiind insuficiente într-o casă cu trei bolnavi cronic. Ar fi necesară funcționalitatea serviciilor de fizioterapie, cât și asistarea acasă de către un fizioterapeut”, este de părere bătrînul.nivers habitual cunoscut, într-un spațiu familiar. Schimbările și nevoile de adaptare la nou sînt refu

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.