Aproape 1.900 de societati comerciale bacauane se vor intrece, in acest an, la traditionala manifestare „Topul firmelor”, organizata de Camera de Comert si Industrie. Acestea au fost selectate dintre cele 11.523 de agenti economici cu activitate in anul 2008. „Topul firmelor din judetul Bacau – spune presedintele Camerei, Doru Simovici – a ajuns la editia a XVI-a si este un eveniment reprezentativ dedicat intreprinderilor care au inregistrat rezultate economice deosebite in anul 2008. In acest an, competitia are loc pentru ocuparea primelor trei locuri din clasament, in 136 de domenii de activitate”.
In fapt, este vorba de alcatuirea a 11 clasamente, pe doemnii de activitate: Agricultura, Industria alimentara, Industria extractiva si prelucratoare, Industria lemnului, Industria usoara, Constructii, Servicii, Transporturi, Turism si alimentatie publica, dar si Comert si Servicii bancare si de asigurari. Ca in fiecare an, se va alcatui si un Top al Exportatorilor, unul al Creativitatii tehnice si altul al Protectiei Mediului.
„Metodologia utilizata in stabilirea clasamentului este unitara la nivel national – a precizat Doru Simovici – si ia in considerare indicatori economico-financiari care definesc performanta unei societati comerciale, respectiv cifra de afaceri neta, profitul din exploatare, rata profitului, eficienta utilizarii resurselor umane, efortul de dezvoltare si eficienta utilizarii capitalului angajat”. Indicatorii analizati au la baza informatiile legale puse la dispozitie de Ministerul Economiei si Finantelor, Ministerul Justitiei, Ministerul Intreprinderilor Mici si Mijlocii, Comertului si Mediului de Afaceri, Ministerul Mediului, Institutul National de Statistica, Agentia Nationala de Administrare Fiscala si baza de date a Camerei de Comert.
Firmele clasate pe locuri fruntase la nivel judetean vor intra in competitie in Topul National al Firmelor, manifestare care va avea loc in a doua jumatate a lunii noiembrie.
„Editia din acest an – a mai spus presedintele Camerei de Comert si Industrie Bacau – va alterna momentele de premiere a laureatilor in Top cu programul artistic si deliciile culinare si de vinoteca. Intr-o atmosfera destinsa, de sarbatoare, vom avea cadrul ideal pentru a imbina momentele placute cu cele favorabile stabilirii unor contacte profesionale si de afaceri”.
La manifestare sint asteptasi si reprezentanti ai administratiei publice centrale – administratiei prezidentiale, Parlamentului, Guvernului, ministerelor, reprezentanti ai administratiei publice regionale si locale, ai presei si colaboratori si parteneri din tara si din strainatate.
Lasă un răspuns