După o sincopă de cîteva luni de zile, perioadă în care lucrările la obiectivul „Biblioteca municipală și Casa de Cultură” din Moinești au stagnat, iată că ridicarea edificiului va continua, dar în alte coordonate. Practic, planul inițial din anul 1998 a fost schimbat, astfel că în cursul acestei săptămîni a fost finalizată reproiectarea investiției. Conform noii documentații, clădirea situată în centrul orașului se va dori a fi o emblemă a localității, atît în privința arhitecturală, dar și a utilității. Corpul A, realizat în proporție de 50%, va adăposti biblioteca municipală, care va avea un spațiu de carte special rezervat copiilor. Corpul B va constitui viitoarea Casă de cultură, deziderat vechi de ani de zile al moineștenilor. Aici va exista o sală funcționabilă pentru o multitudine de activități, prevăzută cu o scenă rotativă și cu o capacitate de 350 de locuri pe scaune. Pentru continuarea lucrărilor la acest obiectiv, primăria moineșteană va investi anul viitor, de la bugetul local, suma de aproximativ 20 de miliarde de lei. Termenul final al construcției este prevăzut pentru toamna anului 2006, dar există premize ca, prin ulterioare rectificări bugetare, acesta să fie devansat. (Mihai VIERIU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.