În satul Bolătău din comuna Zemeș va avea loc duminică sfințirea
noii biserici „Sfîntul Grigorie Teologul”. Lucrările de construcție la
acest lăcaș de cult au început în anul 1995, iar la suportul financiar
asigurat de enoriași s-a mai adăugat și suma de aproximativ opt
miliarde de lei din partea administrației publice locale. De subliniat
că întreaga pictură murală a fost executată de artistul plastic
moineștean Constantin Macovei. La evenimentul de duminică va
participa un sobor de preoți care-l va avea în frunte pe IPS Ioachim
Băcăuanul. Au fost adresate invitații și șefilor Prefecturii și
Consiliului Județean, precum și „fiilor” comunei aflați pe alte
meleaguri. „În privința vechii bisericuțe de lemn, aflată în satul
Bolătău, care a fost ridicată în anul 1847, ne propunem să o
restaurăm, pentru ca aceasta să fie declarată monument istoric și
să fie inclusă într-un viitor traseu turistic al zonei”, a precizat Ioan
Șelaru, primarul din Zemeș.
În aceeași comună se lucrează la înălțarea unei alte biserici, de
această dată în satul Pietrosu, care va avea hramul „Sfinții Împărați
Constantin și Elena”. S-a ajuns cu lucrările de construcție pînă la
nivelul acoperișului, iar contribuția primăriei din Zemeș a fost pînă
acum de 9,7 miliarde de lei. (Mihai VIERIU)
Lasă un răspuns