Secerat de un glonț pe treptele Televiziunii Române

Se uită cu ochii în lacrimi la poză. Atît le-a mai rămas din fiul lor. O imagine de acum 15 ani. Un tînăr brunet, cu mustață, un om în floarea vîrstei. Exact pe 22 decembrie 1989, Gheorghe G. Rusu împlinise 22 de ani. A absolvit Liceul „Anghel Saligny” și a lucrat o perioadă ca vopsitor la Sofert. în urmă cu mai mult timp rămăsese fără serviciu. „De atunci nu a mai găsit să muncească decît ocazional. De multe ori, el spunea că l-ar da jos pe Ceaușescu pentru ce face. în 22 decembrie 1989, a urmărit la televizor ce se întîmplă în București. Cînd a auzit că populația este chemată să apere Televiziunea, ne-a zis dintr-odată că el pleacă în Capitală. Pe la miezul nopții a venit în ușa dormitorului și ne-a anunțat că se duce la București, dar eu am crezut că glumește. Taică-său i-a ascuns buletinul, dar pînă la urmă a trebuit să i-l dea”, își amintește Eugenia Rusu, cea care l-a crescut de cînd era mic, mama lui naturală părăsindu-l la vîrsta de doi ani.

„S-a dus singur la moarte”

âmpreună cu un grup de prieteni, la ora 12 noaptea, pe 22 decembrie, s-a urcat într-un camion și a pornit-o spre București. S-au oprit la Gara de Nord. Aici, ca peste tot în Capitală, se trăgea din toate părțile. Speriați de șuierul gloanțelor care le treceau pe la ureche, tinerii din grup s-au risipit care încotro. Gheorghe G. Rusu a rămas neclintit în decizia lui. Singur, ferindu-se din calea puștilor, a ajuns după cîteva ore pe treptele Televiziunii Române. Dar nu a mai apucat să intre pe poarta acesteia, pentru că imediat a fost secerat de un glonț. Rănit grav la abdomen și la cap, a fost cules de pe treptele Televiziunii și transportat la Spitalul „Gheorghe Marinescu”. în 25 decembrie, părinții au primit telegramă că băiatul lor este mort și că se află în acest spital. „S-a dus singur la moarte. Nu am putut să-l opresc”, se vaită Gheorghe Rusu, tatăl eroului-martir. Bătrînul a pornit-o spre București în noaptea de 27 decembrie. După mai multe zile de bătut la tot felul de uși, abia a reușit să facă rost de un camion pentru a aduce corpul neînsuflețit al băiatului la Bacău.

Necunoscuți băgați la crematoriu, să li se piardă urma

„Prin ce am trecut eu în ziua aceea nici dușmanilor mei nu le doresc”, ne spune, cu ochii în lacrimi, bătrînul. A ajuns la Spitalul „Gheorghe Marinescu” în dimineața zilei de 28 decembrie 1989. Pericolul de moarte pîndea din toate părțile. De la „Gheorghe Marinescu” a fost trimis la Morga Spitalului „Vitan”. Deși se trăgea de peste tot, bătrînul a mers la morgă, hotărît să se întoarcă în aceeași zi cu băiatul acasă. La morgă, însă, nu a fost primit. Un colonel i-a spus să plece imediat, dacă nu vrea să moară și el. „A trebuit să înot prin zăpadă, pe jos, pînă la Gara de Nord. Am stat aici toată noaptea în frig și am revenit dimineața la morgă. M-am prezentat la o doctoriță care l-a căutat pe băiatul meu în registru. Nu l-a găsit nicăieri trecut. Erau mai multe cadavre cu identitate necunoscută”, mai spune tatăl. A făcut cale întoarsă la Spitalul „Gheorghe Marinescu” pentru a recupera actele fiului decedat. Cu mare greutate a reușit. „A fost un aranjament între ei, pentru a nu se înregistra cu mulți morți. Pe cei necunoscuți îi băgau la crematoriu, ca să li se piardă urma. Așa ar fi făcut și cu băiatul meu, dacă nu insistam să-l caut. Erau mii de morți acolo, nu cît au dat ei la televizor”, afirmă bătrînul. De două ori a întors cu fața în sus cadavrele care zăceau aruncate pe pardoseala rece de la Morga „Vitan”. „La un moment dat mi s-a făcut rău și m-au scos afară. M-au spălat cu zăpadă. După ce mi-am revenit, am reluat căutarea. în ultima cameră, cînd deja îmi pierdusem speranța că îl voi mai găsi, am văzut mîna unui bărbat voinic decedat peste fața altui cadavru. Am ridicat-o și l-am descoperit pe băiatul meu. Era plin de sînge la cap și cu burta sfîrtecată de glonț. Dacă mai zăboveam puțin, îl luau și îl duceau să-l ardă. Sub ochii mei, din această cameră patru zdrahoni au înșfăcat un cadavru și l-au băgat în crematoriu”, mai declară bătrînul Gheorghe Rusu. A sosit cu mortul în Bacău, în seara zilei de 30 decembrie. L-au depus în biserica Cimitirului Central și l-au îngropat în Ajunul Anului Nou. „După ce l-am înmormîntat, seara au venit băieții de prin cartier să-l ia la urat. Ei nu știau nimic. Au rămas cu gura căscată cînd au auzit că a murit”, încheie relatarea, cu o voce scăzută și lacrimi în ochi, Eugenia Rusu. Cei doi părinți înșiruie lîngă ultima poză a băiatului lor diplomele și medaliile acordate post-mortem. La marcarea a 10 ani de la Revoluția Română au primit o diplomă și o medalie „ca recunoaștere a curajului dovedit de Eroul-martir Rusu G. Gheorghe în lupta contra forțelor comuniste și a sacrificiului suprem făcut pentru libertate”. (Elena ȚINTARU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!