Sechelariu și-a ridicat indemnizația de tătic

Administrator

„Așa cum alții declară greva foamei, sau își dau foc în fața Prefecturii, eu am ales această formă de protest pentru hărțuirile la care sînt supus”. Așa ne-a declarat ieri Dumitru Sechelariu, care acum cîteva zile și-a ridicat prima indemnizație de creștere a copilului aferentă lunii ianuarie, în cuantum de opt milioane de lei. Fostul primar al Bacăului consideră suma simbolică, în condițiile în care averea sa se ridică la cîteva milioane de dolari. „Cînd cîștig anual, din dividende, miliarde de lei, ce pot însemna opt milioane? Nu i-am luat nimic special micuței mele Dora pentru că are de toate și nu-i lipsește nimic. Dacă timp de opt ani nu mi-am ridicat salariul de la Primărie și nu am decontat nici un litru de benzină, de ce să nu beneficiez acum de acești bani, care i se cuvin oricărei persoane care a luat decizia pe care am luat-o eu. Nu stau eu în cele opt milioane, dar așa am decis eu să protestez față de sistem”, a adăugat Sechelariu. Fostul edil al Bacăului și-a depus documentația pentru acordarea de ajutor pentru creșterea copilului la sfîrșitul lunii trecute deoarece, spune el, ca patron al firmelor sale, nu mai avea nici un drept de semnătură, fapt hotărît de instanță, și din acest motiv s-a hotărît să transfere această responsabilitate pe umerii soției sale. Sechelariu va mai beneficia de indemnizația de creștere a copilului încă cinci luni, pînă cînd Dora va împlini doi ani. (Florin CRĂCIUN)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.