Secretarul de stat pentru relația cu sindicatele, Vasile Nistor, fost președinte al Organizației Județene Bacău a Partidului Democrat, a rămas pentru trei luni fără permis de conducere, după ce a fost depistat de aparatul radar conducînd pe raza comunei Gheorghe Doja cu viteza de 116 km/h. Vasile Nistor conducea, ieri dimineață, autoturismul proprietate personală Volkswagen Pasat BC 33 BTA dinspre Bacău și urma să ajungă la București împreună cu sora sa, care este bolnavă. „Am un autoturism puternic, de 148 de cai putere. Am mers cu 60 la oră și cînd am văzut șoseaua liberă, am apăsat puțin pedala și nici nu mi-am dat seama cînd a ajuns la viteza asta. Vă repet, șoseaua era liberă”, spune Nistor. Ghinionul secretarului de stat a fost că din sens opus se apropia o mașină de poliție echipată cu aparat radar, care a înregistrat viteza, la ora 9.44, și agentul i-a făcut semn lui Nistor să oprească. „Am văzut mașina neinscripționată, de fapt eram numai noi pe șosea, dar nu m-am gîndit că ar putea fi radar. Cînd am oprit, agentul s-a recomandat, m-am recomandat și eu, dar se pare că n-a înțeles. Cînd mi-a cerut actele, i-am dat pașaportul diplomatic, iar el mi-a spus că vrea buletinul. Am încercat să-i spun că atunci cînd am obținut pașaportul, acum 16 ani, mi s-a luat buletinul, și că el ține loc de document de identitate, dar agentul nu a înțeles. Atunci i-am spus să aplice legea”, adaugă secretarul de stat.
Se gîndește dacă va depune contestație
Conducerea Inspectoratului Județean de Poliție Bacău a confirmat că Poliția Rutieră i-a ridicat permisul secretarului de stat și că acesta nu a ripostat în nici un fel. „Autoturismul a fost depistat în trafic cu 116 km/h. în consecință, agentul de poliție i-a suspendat conducătorului auto permisul de conducere, pe o perioadă de 90 de zile. Acesta nu a ripostat în nici un fel”, ne-a declarat comisarul șef Ștefan Alexa, șeful IJP. Secretarul de stat Vasile Nistor spune că se mai gîndește dacă va contesta perioada de suspendare și că amenda de o sută de lei pe care a încasat-o ieri a fost singura pe care a primit-o în cei 24 de ani de cînd are permis de conducere. în schimbul permisului, Vasile Nistor a primit o autorizație provizorie de circulație, de 15 zile, care i-a permis să-și continue drumul pînă la București. (Florin CRĂCIUN)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.