Știrile Zilei
19:02 [Top Story] — Mii de pasageri DAN AIR s-au trezit cu rezervările anulate! Ce explicații dă compania aeriană și ce pot face clienții pentru a-și recupera banii • 14:18 [Top Story] — Înaintea anului electoral, Viziteu promite taxe mai mici și revenirea la plata salubrității pe persoană • 12:57 [Top Story] — Fraudă de 10 milioane de lei cu tichete de călătorie pentru pensionari. Trei angajate din județul Bacău au fost reținute • 12:09 [Actualitate] — Acțiune în forță a polițiștilor din Moinești! Percheziții pentru arme, violență și zeci de șoferi amendați. Trei tineri au ajuns în arest • 10:44 [Actualitate] — Intervenție SMURD la Colegiul Național „Ferdinand I”, pentru o persoană rănită • 09:59 [Top Story] — Armonia Dental Studio își deschide porțile în Bacău: un nou spațiu dedicat sănătății și zâmbetului • 08:20 [Actualitate] — Incendiu devastator în satul Lespezi, comuna Gârleni: o femeie și un bărbat au murit • 08:14 [Anunțuri] — Comunicat de presă • 07:27 [Top Story] — INTERVIU: Cât plătesc băcăuanii pentru apă și când ar putea scădea facturile. Explicațiile șefului CRAB, Doru Constantin • 07:01 [Top Story] — Val de angajări la Spitalul Județean Bacău: încă 28 de posturi scoase la concurs, de la kinetoterapeut și bioinginer la paznic sau lăcătuș mecanic • 19:02 [Top Story] — Mii de pasageri DAN AIR s-au trezit cu rezervările anulate! Ce explicații dă compania aeriană și ce pot face clienții pentru a-și recupera banii • 14:18 [Top Story] — Înaintea anului electoral, Viziteu promite taxe mai mici și revenirea la plata salubrității pe persoană • 12:57 [Top Story] — Fraudă de 10 milioane de lei cu tichete de călătorie pentru pensionari. Trei angajate din județul Bacău au fost reținute • 12:09 [Actualitate] — Acțiune în forță a polițiștilor din Moinești! Percheziții pentru arme, violență și zeci de șoferi amendați. Trei tineri au ajuns în arest • 10:44 [Actualitate] — Intervenție SMURD la Colegiul Național „Ferdinand I”, pentru o persoană rănită • 09:59 [Top Story] — Armonia Dental Studio își deschide porțile în Bacău: un nou spațiu dedicat sănătății și zâmbetului • 08:20 [Actualitate] — Incendiu devastator în satul Lespezi, comuna Gârleni: o femeie și un bărbat au murit • 08:14 [Anunțuri] — Comunicat de presă • 07:27 [Top Story] — INTERVIU: Cât plătesc băcăuanii pentru apă și când ar putea scădea facturile. Explicațiile șefului CRAB, Doru Constantin • 07:01 [Top Story] — Val de angajări la Spitalul Județean Bacău: încă 28 de posturi scoase la concurs, de la kinetoterapeut și bioinginer la paznic sau lăcătuș mecanic
~3 min lectură • 8 comentarii

Secția de Neurochirurgie de la SJU Bacău s-a mutat într-un spațiu nou, cu aparatură nouă. Vezi ce spune dr. Buburuzan, șeful secției!

Andra Juverdeanu

Secția de Neurochirurgie a Spitalului Județean de Urgență Bacău s-a mutat într-un spațiu nou și extins. Pacienții beneficiază acum de condiții hoteliere mai bune, iar sălile de operație au fost dotate cu aparatură și tehnică medicală moderne.

În prezent, secția dispune de un sistem modern de neuronavigație, un aspirator ultrasonic modern și un microscop chirugical. În plus, este deja aprobată achiziția unui ecograf intraoperator, special destinat operațiilor cerebrale, potrivit reprezentanților SJU Bacău.

„Din fericire, am avut foarte multă înțelegere din partea conducerii spitalului, a conducerii Consiliului Județean, care au găsit soluția relocării secției, cu mărirea numărului de paturi – de la 14 la 20 – fapt care ne ajută foarte mult la tratarea pacienților. Este un mare progres, pentru noi, o mare realizare!”, spune dr. Vlad Buburuzan, medicul șef al Secției de Neurochirurgie.

„Toată această aparatură ne crește foarte mult condițiile de siguranță. Vorbim despre siguranța pacientului, dar și despre diminuarea riscului unor complicații care ar putea apărea după operație, în cazul în care n-am fi avut un instrumentar adecvat. Dotările moderne pe care le avem reprezintă un lucru extraordinar de benefic, în primul rând pentru pacient, dar și pentru inimile noastre, ale celor care lucrăm aici. E stresul acela uriaș pe care-l aveam înainte. Pentru că una este când, de exemplu, orbecăim într-un spațiu necunoscut, față de atunci când avem aparat care să-ți spună exact unde ești și ce ai de făcut. Acum, în mod cert, riscul de a produce mai mult rău, prin operație, este foarte mult redus, având toată aparatura aceasta la dispoziție”, a subliniat dr. Buburuzan.

Secția de Neurochirurgie va fi transferată definitiv în clădirea „Pavilionului municipal” (fostul Spital Municipal, integrat în Spitalul Județean de Urgență Bacău) atunci când se vor încheia lucrările la acest obiectiv, iar numărul de paturi destinate pacienților neurochirurgicali va fi de 25.

Foarte mulți pacienți care au ajuns în această secție își exprimă recunoștința în fața medicului șef și a întregului colectiv.

„Pentru mine, mulțumirea pacienților este cea mai mare satisfacție. Simt că nu vin degeaba la serviciu. Plus că neurochirurgia este o chestiune atât de serioasă, încât ori o faci într-un mod profesionist, ori mai degrabă nu o mai faci. Așa am învățat de la profesorii mei, niște maeștri de modă veche”, ne dezvăluie medicul șef al Secției Neurochirurgie. (sursa: comunicat SJU Bacău, publicat pe Facebook, 11 iulie 2024)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

8
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. I
    Iulian Voicu
    12 iulie 2024, 04:16
    0

    Deci se recunoaște faptul că se obercăia și se producea mai mult rău decât bine prin operație.

    1. w
      watch
      12 iulie 2024, 06:44 • răspuns pentru @Iulian Voicu
      0

      N-ai inteles nimic. Te-ai trezit si tu vorbind.

    2. D
      DORU TANASE
      12 iulie 2024, 16:18 • răspuns pentru @Iulian Voicu
      0

      Este de apreciat faptul ca,conducerea Consiliului Judetean a sprijinit sectia de Neurochirurgie cu dotari si aparatura medicala,pentrtu ca medici nostri buni de talia domnului Doctor Buburuzan sa beneficieze de conditi umane si pana la urma normale de a trata pacienti cu probleme neurologice.Bine ar fi sa doteze toate sectiile si sa se gandeasca la sanatatea noastra a tuturor.Avem medici buni,dar avem nevoie sa li se creieze si conditi de munca ,sa nu mai fie nevoie sa ne deplasam la alte spitale prin tara.Cand se vrea se poate.Mult succes!

  2. D
    Dinu
    12 iulie 2024, 04:49
    0

    Nu-l cunosc, dar pare om de calitate, din fericire!

    1. C
      Catalin
      12 iulie 2024, 06:24 • răspuns pentru @Dinu
      0

      Este. numai lucruri frumoase am auzit despre domnia sa. E un medic si un OM de cea mai buna calitate.

  3. D
    Dan
    12 iulie 2024, 07:11
    0

    Inainte de COVID…Mama mea,din Onesti, cu probleme serioae la coloana a facut un examen RMN. Telefonez pe sectia de chirurgie (Bàcau) si solicit sa vorbesc cu un neurochirurg. Intamplarea face sa nimeresc acest MEDIC, pe care nu-l cunosteam…Ii explic situatia, si fara a face o programare,imi propune sa-i duc pe sectie examenul radiologic.Ma urc rapid in masina si in putin timp eram deja la Bacau…Provocarea cea mai mare a fost sa conving paznicul sa ma lase sa urc pe sectie…Astept pe hol,o asistenta anunta medicul, care se prezinta,imi ia examenul radiologic, il studiaza,si dupa 10 min mi-l restituie cu indicatiile necesare. Abia am reusit sa articulez un „multumesc” timid,nu a fost necesara clasica „atentie” sau directionare catre „privat”… Cu astfel de OAMENI, sunt convins ca mitul „ciubucului” ar putea deveni o amintire…RESPECT !

  4. J
    Just Curious
    12 iulie 2024, 15:24
    0

    Operațiile se vor face cu anestezie generală? Anesteziștii sunt incluși în noua dotare?

  5. Ș
    Ștefan V.
    19 martie 2025, 08:03
    0

    Mulțumim Dr. Buburuzan Vlad! Este un OM deosebit, un medic cu un înalt profesionalism și de o aleasă omenie.Îi purtăm respect și admirație pentru marele ajutor primit, pentru implicarea și răbdarea de care a dat dovadă. Este un exemplu minunat de medic care își tratează pacienții cu admirație, înțelegere și atenție deplină. Îi dorim să aibă parte de sănătate, recunoaștere și respectul pe care-l merită cu prisosință.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.