Șefii de la „Mediu” se dau în vînt după cuci

Redacția Ziarul de Bacău

• atît Iulian Movilă, directorul Agenției Regionale de Mediu, cît și Marcel Moroșanu, comisarul-șef al Gărzii de Mediu, au pus la loc de cinste ceasurile cu cuc • soneria telefonului mobil al ultimului imită cîntecul aceleiași păsări

Iulian Movilă, directorul Agenției Regionale de Mediu, dar și colegul său de breaslă, Marcel Moroșanu, comisarul-șef al Gărzii de Mediu, par atît de îndrăgostiți de meseria lor, încît au decis să aibă și acasă o „amintire” de la serviciu. Drept urmare, amîndoi au făcut o adevărată pasiune pentru cîntecul de cuc, pe care, cînd sînt acasă, îl aud cel puțin din jumătate în jumătate de oră. Și asta pentru că ambii au cîte un străvechi ceas cu cuc, pe care îl țin la mare cinste. „Eu am primit ceasul în urmă cu 23 de ani. Fratele meu, care acum nu mai este, era într-o excursie în fosta Cehoslovacie și mi l-a adus drept cadou de nuntă”, explică directorul Iulian Movilă. De altfel, acesta nu a ascuns că a suferit destul de mult atunci cînd, în urmă cu un an, i s-a stricat, pentru prima dată, ceasul cu cuc.”I-a răgușit cucul”, explică, mai în glumă, mai în serios comisarul-șef Marcel Moroșanu. La rîndul lui, acesta este posesorul unui la fel de vechi ceas cu cuc, dar, ceva mai norocos, șeful Gărzii de Mediu nu a avut, pînă acum, niciodată probleme cu el. Cît privește reparația ceasului lui Movilă, acesta a fost efectuată tocmai la Roman, pentru că „nici un ceasornicar din Bacău nu mai avea piesele necesare”, după cum ne-a spus directorul Agenției de Mediu. Dragostea pentru cuci a comisarului-șef Marcel Moroșanu nu se limitează însă la a avea un ceas cîntător. Pentru a auzi de cît mai multe ori trilul pasării, acesta și-a montat la telefonul mobil o sonerie care imită perfect „vocea” cucului. „Am găsit-o întîmplător în urmă cu vreo trei ani, dar de atunci nu am mai schimbat-o”, ne-a mărturisit șeful comisarilor de mediu din Bacău. Neobișnuita sonerie nu a întîrziat, de altfel, să-și facă efectul, pentru că „ori de cîte ori îmi uitam telefonul deschis în timpul vreunei conferințe și acesta suna, toti se uitau mirați spre mine neînțelegînd unde cîntă cucul”. (Eduard CUCU)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.