Șefii spitalelor lucrează fără contract de management

Administrator

Spitalele funcționează, de aproape patru luni, cu manageri și comitete directoare interimare care nu au semnat nici un act oficial, pentru a-și asuma toate responsabilitățile pe care le incumbă funcțiile ce le dețin. Deși noua Lege a reformei sanitare, în vigoare de la 28 mai, prevede că la instalarea lui pe funcție fiecare manager încheie contract de management cu Ministerul Sănătății (MS), în prezent nici un director de spital nu a încheiat un asemenea act. Mai mult decît atît, MS nici măcar nu a aprobat modelul contractului de management, care trebuie să conțină, în primul rînd, indicatorii de performanță obligatorii de îndeplinit de șeful spitalului pe perioada mandatului. Așa stînd lucrurile, se pune întrebarea care sînt, de fapt, responsabilitățile și ce fac mai ales noii managerii, nu cei care pînă la 28 mai au deținut funcția de director general?

„Am preluat din mers obiectivele vechii conduceri”

în județul Bacău, trei spitale au manager (director general) nou. Este vorba de Spitalul Județean de Urgență, Spitalul Municipal Onești și Spitalul Orășenesc Comănești. La toate celelalte spitale, manageri sînt cei care au fost directori generali pînă la 28 mai. La preluarea acestei funcții ei au semnat un contract de administrare la care, anual, s-au atașat indicatorii de performanță pe care trebuia să-i îndeplinească. Astfel, directorii care nu au fost schimbați, firesc, urmăresc onorarea acestor indicatori la care s-au angajat. Pentru noii manageri, însă, în acte nu există formulată nici o asemenea obligație, încît, legal, nu ar putea să-i tragă nimeni la răspundere dacă nu au atins indicatorii de performanță stabiliți la începutul anului. Din fericire, în toate cele trei cazuri este evidentă preocuparea managerilor ca lucrurile să meargă bine în spital. întrebată dacă a semnat un contract de management, doctorița Melania Vîlvă, managerul Spitalului Comănești, ne-a declarat: „Nu am un astfel de contract. Am preluat, însă, toate obiectivele și lucrările începute de conducerea anterioară și le ducem mai departe. încă nu am făcut pe hîrtie un plan strategic, dar indicațiile date de Audit le-am îndeplinit”. Nici la Spitalul Onești nu există un contract de management. Directorul acestuia, doctorul Mihail Andronic, afirmă: „Am preluat din mers bugetul de venituri și cheltuieli. L-am modificat în funcție de rectificarea dată de Casa de Sănătate iar pentru că din semestrul II legea ne permite, vom da mai mulți bani pentru hrana bolnavilor, medicamente și materiale sanitare. Ca strategie, la secțiile unde nu pot fi atrase surse proprii de finanțare, analizăm acum toate posibilitățile de a crește indicele de complexitate a cazurilor rezolvate, astfel ca ele să fie mai bine plătite de Casă. Oricum, am reușit să nu mai avem restanțe la furnizori. Datoriile pe care le avem de șase miliarde lei sînt în termenul legal de plată”.

„Nu ne-a cerut nimeni un plan de management”

„Nu ne-a cerut nimeni un plan de management. Cu toate acestea, în prima ședință a comitetului director am stabilit mai multe obiective pe care să le atingem. Vrem să stingem arieratele de la furnizorii de medicamente, să realizăm indicele de complexitate a cazurilor rezolvate, prevăzut de contractul cu Casa, și chiar să-l creștem, să atingem numărul de internări contractat, să diminuăm durata medie de spitalizare, să obținem o rată optimă de utilizare a paturilor, să reducem rata mortalității intraspitalicești, decesele în primele 24 de ore, rata infecțiilor nosocomiale, procentul pacienților internați și transferați spre alte unități medicale și nu în ultimul rînd să atragem surse de venituri suplimentare. O parte aproape le-am atins, altele sînt în curs”, declară Gabriela Suvac, managerul Spitalului Județean de Urgență (SJU). Din cele 12 miliarde lei datorii cu termenul legal de plată depășit, noua conducere a reușit să achite 6,4 miliarde lei. în primul semestru durata medie de spitalizare a scăzut de la 7,05 zile la 6,4 iar ponderea veniturilor din surse proprii este de 3,2 la sută în totalul veniturilor față de 1,7 la sută cît este la nivel național. în schimb, în primele șase luni SJU a realizat cu 500 internări mai puține decît numărul contractat cu Casa de Sănătate. (Elena ȚINTARU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.