Șeful Transporturilor de la ButanGas România era un „abonat” al Festivalului Călinescu din Onești

Cine nu ar ciuli urechile la vorbele unui necunoscut despre locurile în care ai trăit și ai crescut? Așa mi s-a întîmplat cînd l-am cunoscut pe Ioan Bratu, șeful Serviciului Transporturi al Companiei ButanGas România. Era la volanul unui microbus cu care noi, o echipă de ziariști și de advisori, însoțeam un convoi de ajutoare pentru sinistrații din comunele Cașin și Mănăstirea Cașin. Plecați din Bacău, de dimineață, ne grăbeam spre Onești, unde ButanGas are o sucursală. Drum de circa 45 de minute, dacă prin curbele de la Măgura nu te ține vreun tir la coadă. Iar pe noi ne-a ținut. Așa am avut și mai mult timp de vorbă, iar cu Ioan Bratu, la drum lung, nu ți se urăște. Mai că n-a rămas localitate de pe traseu despre care să nu știe cîte ceva. Dar cel mai mult am vorbit despre Onești. Omul acesta, un străin, pînă la urmă, are ceva în comun cu orașul de unde am plecat în lume. A lucrat, pînă acum cîțiva ani, la o firmă pentru care venea des la Onești. Bratu, însă, nu era la Onești doar un lefegiu în delegație. Cunoștea oameni și locuri, dar și întîmplări deosebite.
Dacă-l vezi prima oară, te gîndești că are cel puțin o rudă în clanul lui Gingis-Han. Colac peste pupăză, în istoria Bisericii catolice din Kazahstan stă scris cîte ceva despre un Batu-Han, nepot al lui Gingis-Han. Dar românul Ioan Bratu nu face nici o aluzie la vreun neam tătăresc, ba, mai mult, îți amintește că la Borzești, în biserica ridicată de Ștefan cel Mare pe locul în care tătarii i-au omorît cel mai bun prieten din copilărie, intrarea din pronaos în naos este la fel de înaltă cît însuși Ștefan cu tot cu coroana voevodală pe cap. „Adică exact cît mine” – adaugă scundul meu personaj.
Despre Ioan Bratu, însă, aflu și cu mai multă mirare că este un apropiat al lumii sciitorilor români, al Fundației oneștene „G. Călinescu” și, evident, al acțiunilor de la multe dintre edițiile Festivalului „Zilele culturii călinesciene”, care anul acesta ajunge la a 37-a ediție. „Sînt, aș putea spune, chiar un fondator al acestei fundații” – afirmă Ioan Bratu. Am fost de multe ori la Onești, printre scriitori, și am cunoscut nume mari ale literaturii române, care acum au rămas doar pe coperțile cărților și în cronici”. Pe Ioan Bratu, președintele Fundației Călinescu, poetul Constantin Th. Ciobanu, și-l amintește ca pe un om pasionat, sincer și jovial. „Era interesat de cultură și o privea cu respect – spune poetul. Venea des la Onești, împreună cu șeful său, Gheorghe Palel, un scriitor căruia noi i-am publicat două cărți. Era un ins scund, cu mustața pe oală, citit și un pic cam naționalist pentru gusturile multora dintre noi. Dar decent și în limitele normale, altfel un om plăcut și săritor”. Navigăm, astfel, printre amintiri de la „Zilele culturii călinesciene”. Cel mai mult o venerează, Ion Bratu, pe soția marelui critic și istoric literar G. Călinescu – îndrăgostit de Oneștiul care avea să-i perpetueze an de an memoria. „Pe Vera Călinescu – spune Bratu – o veneram, efectiv. Am fost de mai multe ori în casa lor. Eu am fost cel care, odată, am adus la Onești colecția de păpuși pe care o avea doamna Vera . Ce vremuri! Valurile vieții m-au dus, acum, în altă parte, dar aș da oricît să mai pot ajunge la Onești, la o ediție a Festivalului Călinescu”. (Petru DONE)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!