Seminar despre Holocaust

Administrator

La seminarul internațional organizat la Casa Corpului Didactic din Bacău, care a avut loc vineri, 15 aprilie, au fost prezenți profesori, inspectori școlari, dar și membri ai Comunității Evreiești din Bacău. Carol Iancu, profesor universitar în Franța, a conferențiat pe tema Holocaustului, văzut din diverse perspective. Tot cu ocazia conferinței, profesorul de la Montpellier a făcut prezentarea ultimei sale lucrări, „Lupta pentru emanciparea evreilor din România”, (vol.1:1913-1919, vol 2:1919-1939). Au fost prezentate aspecte ale Sionismului ca mișcare naționalistă evreiască, precum și date generale despre situația evreilor înaintea celui de-al doilea război mondial. Un spațiu important a ocupat prezentarea activității Marelui Rabin Alexandru Șafran, născut în Bacău.
Despre formele antisemitismului din România, acestea au atins cota de maximă agresivitate în cel de-al doilea război mondial. „Pînă în 1919 evreii nu erau recunoscuți ca cetățeni ai țării. Abia după ce s-a înfăptuit România Mare, ei au căpătat drepturi cetățenești. Dar ceva foarte curios, asta nu a însemnat și încetarea antisemitismului, ci dimpotrivă, ura față de poporul evreu a crescut”, a declarat prof. univ. dr. Carol Iancu. (Mircea MERTICARIU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.